DNA a săltat un director ANAF și un om de afaceri: Trafic de influență în formă continuată

Mirela Ene, 9 februarie 2023, Ora 13:24

  • print
  • |
dna-a-saltat-un-director-anaf-i-un-om-de-afaceri-trafic-de-influenta-in-forma-continuata-47435-1.jpg

Directorul general adjunct al Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili (DGAMC) din cadrul ANAF este cercetat pentru complicitate la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată, a anunțat joi DNA, conform Mediafax. 

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale față de Cojocaru Cătălin Adrian, la data faptelor și în prezent director general adjunct al DGAMC din cadrul ANAF pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale) și față de un om de afaceri pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (2 acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă că, în perioada 2018 - mai 2022, la „rugămintea" omului de afaceri, cercetat în prezenta cauză, suspectul, în calitate de director general adjunct al DGAMC, ar fi intermediat listarea în magazinele unui retailer național a unor produse realizate de două societăți comerciale.

„În schimbul acestor demersuri, de la administratorii celor două societăți comerciale, omul de afaceri ar fi pretins, în mod direct, pentru sine, un procent de 40% din părțile sociale ale societăților ale căror produse urmau să fie listate și ar fi primit, ca urmare a acelor sumele de 4.000 euro și 276.000 lei, aceștia din urmă fiind disimulați sub forma unor dividende și cesiune părți sociale", se arată în comunicat.

DNA precizează că celor doi suspecți li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală.

 

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
13:06
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou