DNA lovește în Ministerul Sănătății! Un fost director, trimis în judecată

Florentina Șerbănescu, 26 ianuarie 2023, Ora 16:40

  • print
  • |
dna-love-te-in-ministerul-sanatatii-un-fost-director-trimis-in-judecata-47348-1.jpg

Un fost director al Corpului de control al ministrului Sănătății și un funcționar din minister au fost trimiși în judecată de procurorii DNA într-un dosar de fraudare a unui concurs de anagajare, scrie Mediafax. 

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Dina Constantin, la data faptei director al Corpului de Control al ministrului Sănătăţii şi preşedinte al unei comisii de concurs, sub aspectul comiterii infracțiunii de de folosire de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, și Aramă Silvia, la data faptei și în prezent funcționar în cadrul Ministrului Sănătății sub aspectul comiterii infracțiunii de mărturie mincinoasă.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că, în perioada 2 - 7 martie 2022, în contextul organizării unui concurs de ocupare a funcției de șef serviciu Control în cadrul Corpului de control al Ministrului Sănătății, inculpatul Dina Constantin, în calitățile menționate mai sus, ar fi transmis în mod nelegal celeilalte inculpate o parte din subiectele elaborate pentru proba scrisă.

Inculpatul ar fi facilitat astfel obținerea de către inculpata Aramă Silvia a unui punctaj care i-ar fi permis să promoveze proba respectivă.

Fiind audiată în cauză, inculpata Aramă Silvia ar fi făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care a fost întrebată, în sensul că nu ar fi recunoscut „ajutorul" oferit de inculpatul Dina Constantin în promovarea acelei probe de concurs, arată procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Alte probleme cu oamneii de la Sănătate

În vară, procurorii anticorupție au deschis un dosar penal în care un fost consilier din cadrul Ministerului Sănătății, Dan Dumitrescu (PSD), este suspect de trafic de influență.

„În perioada februarie - august 2016, suspectul Dumitrescu Dan, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătății ce avea ca atribuție principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relația cu Parlamentul", ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalți doi suspecți, suma totală de 67.000 lei. Suspectul ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, cât și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare", precizează DNA într-un comunicat de presă.

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:12
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou