O grupare de escroci acuzați că a dat "țepe" de 3,5 milioane de lei. Iată cum acționau

Anca Bratu, 14 decembrie 2022, Ora 08:59

  • print
  • |
o-grupare-de-escroci-acuzati-ca-a-dat-tepe-de-3-5-milioane-de-lei-iata-cum-actionau-47136-1.jpg

Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii DIICOT din Bacău efectuează, miercuri, 32 de percheziţii domiciliare în judeţele Harghita, Galaţi, Constanţa, Ialomiţa, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Mureş, Alba, Bihor, Ilfov şi în Bucureşti, într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals şi spălare de bani.

Conform unui comunicat de presă al Poliţiei Române, la începutul anului 2022, mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracţională organizată, specializată în săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în dauna unor societăţi comerciale şi la încheierea unor contracte de credit/plafon de scontare a unor efecte de comerţ, pentru inducerea în eroare a unor instituţii financiare nebancare.

"Pe parcursul anului 2022, la grupul infracţional organizat ar fi aderat şi alţi membri, care, prin intermediul unei societăţi comerciale, folosind identităţi şi calităţi mincinoase, ar fi achiziţionat mărfuri şi produse de la societăţi comerciale de pe întreg teritoriul ţării, pentru plata cărora ar fi emis instrumente de plată, cunoscând că, la termenul scadent, nu va exista disponibil în conturile bancare", arată anchetatorii.

Imediat după achiziţionarea mărfurilor, membrii grupului le-ar fi comercializat unor persoane fizice sau juridice cu preţuri cuprinse între 30-50% din valoarea lor.

Prejudiciul stabilit până în prezent este de aproximativ 3,6 milioane de lei, fiind păgubite 25 de firme, precizează reprezentanţii Poliţiei.

Acţiunea beneficiază de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

La percheziţii participă poliţişti din cadrul brigăzilor de combatere a criminalităţii organizate şi serviciilor de combatere a criminalităţii organizate din Galaţi, Ploieşti, Alba, Piteşti, Mureş, Oradea, Constanţa, Ilfov, Neamţ, Ialomiţa, Dâmboviţa şi Vâlcea.

Acţiunea este susţinută de luptători din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei,jandarmi ai grupărilor de jandarmi mobile din Bacău, Constanţa şi Târgu Mureş şi ai inspectoratelor de jandarmi judeţene din Harghita, Dâmboviţa, Ialomiţa, Vâlcea şi Argeş, scrie ziare.com.

 

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
23:15
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou