Monica Macovei presează Parlamentul în dosarul Microsoft

Cristian Blănuţă, 28 septembrie 2014, Ora 16:22

  • print
  • |
monica-macovei-preseaza-parlamentul-in-dosarul-microsoft-43613-1.jpg

Monica Macovei, candidat independent în alegerile prezidențiale, solicită Parlamentului să dea avizele necesare continuării anchetei DNA în dosarul în care sunt cercetați nouă foști miniștri.

De asemenea, președintelui Traian Băsescu îi cere să întreprindă demersurile necesare privind organizarea unui referendum pe 16 noiembrie pe tema imunității parlamentarilor, miniștrilor și a șefului statului.

Monica Macovei a precizat că ancheta DNA arată românilor "fața hâdă a clasei politice și că această corupție este transpartinică", existând șansa ca, "fiind vorba de foști miniștri din aproape toate partidele, (parlamentarii - n.r.) să își dea mâna și să voteze 'Nu' pentru toți".

"Pentru a continua investigațiile este nevoie de aprobări politice - aprobarea Parlamentului pentru cei care sunt parlamentari sau pentru miniștrii care au fost parlamentari și experiența din trecut este proastă și foarte îngrijorătoare. (...) Având în vedere acest istoric, mă aștept ca și de această dată să meargă foarte greu aceste cereri ale DNA.

De aceea, fac un apel puternic la Parlament ca de îndată să analizeze cererile DNA și să dea avizul pentru cercetare, să lase DNA să afle adevărul în aceste dosare, să îi lase pe inculpați să se ducă la DNA și să dea explicații.

Fac un apel și către președintele țării să avizeze cererile care sunt de competența lui, potrivit Constituției", a spus Monica Macovei, duminică, într-o conferință de presă, potrivit agerpres.ro.

Monica Macovei a afirmat că, în situația în care va fi aleasă președinte al României, va asigura independența DNA.

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:06
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou