Puterea tămăduitoare a cristalelor

Ziarul Atac, 11 martie 2012, Ora 22:22

  • print
  • |
puterea-tamaduitoare-a-cristalelor-1.jpg

Atunci când vorbim despre pietrele preţioase sau semipreţioase, observăm o apreciere a acestora, nu doar ca fiind nişte obiecte foarte frumoase, cu o anumită valoare materială. Începem să înţelegem faptul că aceste frumuseţi ale naturii deţin puteri miraculoase asupra stării fizice şi mentale a omului. Aceste calităţi ale cristalelor, deşi cunoscute de mii de ani, abia acum încep să stârnească interesul oamenilor, o dată cu creşterea interesului faţă de terapiile complementare de vindecare a bolilor.

Cristalele au capacitatea de a conţine, primi, proiecta, emana, reflecta şi refracta lumina, cea mai înaltă formă de energie din univers. Cristaloterapia este una dintre cele mai eficiente metode de purificare a aurei şi de îndepărtare a traumelor imprimate pe aceasta printr-un proces de mărire a cantităţii de lumină din aură, lumină care restabileşte nivelul de echilibru al zonelor deficitare în acest sens, stimulând puterea de vindecare naturală a omului.

Astfel, cristalele pot fi benefice asupra noastră sub mai multe forme: au rol de protecţie, absorbind, filtrând, limitând, diminuând şi blocând influenţele şi energiile negative precum frica, furia, stresul, tensiunile, toate acele acumulări de stări negative care ne fac rău şi care, "netratate", duc la apariţia bolilor; scot în evidenţă, construiesc, transformă, consolidează energiile pozitive; au rol de purificare, armonizând, unificând, amplificând, inducând aspecte sau calităţi pozitive precum curajul, încrederea, afectivitatea, calmul, creativitatea, bucuria.

Pentru a putea beneficia de puterea tămăduitoare a cristalelor, înainte de a fi folosite acestea trebuiesc purificate, pentru a li se îndepărta energiile negative acumulate, schimbandu-li-se astfel fluxul energetic. Această purificare trebuie făcută de îndată ce cristalul este achiziţionat.
Deşi unele nu mai au nevoie de purificare pentru că se purifică singure sau altele pentru că au ele însele rol purificator, totuşi marea majoritate a cristalelor necesită această activitate de purificare.

Cea mai cunoscută modalitate prin care se poate purifica un cristal este să fie ţinut sub jetul de apă sau pus într-un bol cu apă de mare, apă sărată sau sare marină (se lasă aproximativ o noapte), nu trebuie folosită însă sarea de bucătărie. În cazul în care nu aveţi apă de mare sau sare marină, puteţi fierbe apa şi apoi răci, pentru a lăsa câteva ore piatra în bolul cu apă.

Puteţi, de asemenea, îngropa piatra în pământ, lăsând-o astfel timp de o noapte (nu este indicat pentru pietrele bogate în fier). De fapt, o puteţi fie îngropa, fie lăsa pur şi simplu pe pământ în lumina lunii sau a soarelui. Pentru purificarea cristalului, sunetul de clopoţei este şi el potrivit. Puteţi lăsa pentru o noapte cristalul (după ce a fost ţinut sub un jet de apă, fără să îl ştergeţi) la lumina lunii sub un grup de clopoţei agăţaţi deasupra sa.

O altă modalitate de purificare este trecerea cristalului de câteva ori prin flacăra unei lumânări sau prin fumul lumânării (de la dreapta la stânga). Cristalele mai pot fi purificate şi cu ajutorul altor cristale.

În funcţie de natura lor, cristalele pot fi lăsate fie în lumina soarelui, fie în lumina lunii pentru purificare. Iată câteva exemple de pietre pentru care ar fi mai indicat să fie lăsate în lumina lunii pentru a se încărca energetic: cristalul de stâncă, perla, piatra lunii, turcoaz, labradorit, diamant. Pentru o purificare mai eficientă se poate ţine seama de fazele lunii - când luna este în creştere. Pietrele care ar fi mai indicat să fie lăsate în lumina soarelui sunt: piatra soarelui, chihlimbar, topaz.

Următoarele pietre pot fi lăsate atât ziua cât şi noaptea: rubin, ametist, lapislazuli, granat, safir, rubin, alexandrit, smarald, jad. Curăţarea şi purificarea cristalului se face ori de câte ori simţiţi nevoia. Atunci când doriţi să scăpaţi de o tensiune interioară, grijă, boală (în cazul unei boli, faceţi acest exerciţiu mai des, dar nu înainte de a purifica piatra), obiceiuri neplăcute (fumatul, de exemplu), durere sufletească sau oricare alt lucru negativ, ţineţi în mâna dreaptă cristalul, vizualizaţi problema şi apoi gândiţi-vă cum aceasta este absorbită de cristal (nu uitaţi că după un astfel de exerciţiu mai puternic cristalul trebuie din nou purificat).

Cu cât vibraţiile sunt mai apropiate de cele ale cristalului, cu atât mai eficient va funcţiona acesta ca dispozitiv de dirijare a energiilor, motiv pentru care este nevoie de o armonizare a energiilor, de sincronizare a vibraţiilor cristalului cu ale voastre (ţineţi cristalul aproape de corpul vostru timp de 33 zile).

Următoarea etapă care trebuie parcursă înainte de folosire este activarea - pregătirea pentru funcţionare. Cea mai simplă metodă este să fie ţinut în mâna stângă, în scurt timp cristalul începând să vibreze în armonie cu voi. O ultimă etapă în pregătirea unui cristal de folosire este încărcarea acestuia, cele mai uzuale pentru încărcare fiind piramidele şi acumulatorii.

Există o gamă variată de cristale şi de culori, fiecare piatră corespunzând unei anumite stări:

Ametistul - varietatea purpurie a cuarţului - piatra sufletului - unul dintre cele mai potrivite cristale pentru meditaţie prin liniştirea
gândurilor lumeşti şi deschiderea căii către meditaţie; are un efect calmant.

Chihlimbarul - absoarbe energiile negative, ajutând la vindecarea corpului fizic şi îndepărtarea suferinţelor.

Citrinul - energizează, încălzeşte, dă viaţă şi echilibrează centrul ombilical cu cel al inimii; sparge şi dizolvă corelaţiile psihice şi emoţionale create de problemele fizice.

Cuarţul fumuriu - stimulează şi purifică.

Cuarţul roze - ajută la obţinerea sentimentului de pace interioară şi calmare; vindecă rănile sufletului provocate de lipsa iubirii, sentimentul de singurătate şi lipsa de valoare.

Hematitul - revitalizează sângele şi sistemul circulator.

Jadul - concretizează esenţa unei probleme şi aduce linişte în privinţa sa.

Rubinul - puternice efecte împotriva suferinţelor cardiace şi ale sistemului Circulator.

Topazul - ajută la regenerarea ţesuturilor; restabileşte echilibrul emoţional.

Alina Nicolescu

 

 

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
06:15
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou