Unde e Prigojin?

O parte din el s-ar putea afla prin tufele de iarba-cîinelui din apropierea localității Tver, în jurul epavei fumegînde. O altă parte, prăjită la flăcările evenimentului aviatic, ar putea fi în laboratorul criminalistic al Poliției din Moscova, pentru a fi supusă pretinselor teste ADN. Pentagonul, cîțiva dintre liderii marilor puteri și cîteva institute care studiază zi de zi războiul înclină să-l creadă mort de-a binelea, în timp ce apropiați ai Puterii de la Kiev și ofițeri GRU în retragere lasă loc unor variante mai pline de viață.

E greu de crezut că Prigojin, care și-a clădit averea și cariera omorînd și furînd pentru Putin, cunoscîndu-l prin lunga și profunda lor complicitate, ar fi fost atît de prost încît să se urce într-un avion privat pe un aeroport din Moscova cu toată conducerea Wagner după el, după ce, cu două luni în urmă, îl făcuse pe Vladimir Vladimirovici să tremure de frică și să vomite de nervi cu ocazia revoltei militare. E greu de crezut că Prigojin nu se aștepta să fie în capul listei condamnaților la moarte, e imposibil să nu fi văzut manevrele făcute de Putin de a-și apropia momentul vendetei, de a dezarma și împrăștia Wagner, de a-i risipi oamenii și a-i tăia subvenția – singurul crez al organizației. Și, la fel, e greu de admis că un ins ca el, cu experiența pușcăriei și a crimei, martor la execuții și la represalii, bun cunoscător al sorții celor care îl trădează pe Putin, să nu-și fi luat măsuri de protecție.

Cum se putea apăra Prigojin? Fabricîndu-și o poliță de asigurare. Adunînd tot ce știa despre șeful său stalinist, tot inventarul crimei și furtului sălbatic la care fusese martor – documente, poze, filme, cifre, mărturii – și depozitînd totul într-o rețea secretă și criptată. Chiar și o simplă poveste filmată, o mărturisire în foileton, o spovedanie cu amănunte, date, nume și cantități verificabile ar fi fost ceva ce lumea ar fi vrut să vadă și să audă. Prigojin ar fi putut alcătui o versiune a iadului de la Kremlin din care Hollywood-ul ar fi făcut producția deceniului. Oameni de încredere – cinci, zece, douăzeci de ofițeri loiali și plătiți împărătește – ar fi putut păstra copii ale dosarului Putin, cu misiunea de a le trimite la New York Times, la Pentagon sau la Victor Ciutacu dacă bucătarul cădea de la vreo fereastră.

Și cînd colo, ce vedem? Nu vedem nimic. Dacă nu apare nimic în presa occidentală, înseamnă că acest plan elementar de protecție n-a funcționat. Dacă dinamita pregătită de Prigojin nu explodează nicăieri, înseamnă că cineva i-a stins fitilul. Sau mai poate însemna ceva: că Prigojin nu e mort.

Fantezia își cere drepturile, chiar dacă moartea lui Prigojin ar fi cît se poate de meritată după crimele știute și neștiute, după masacrele de pe front, comise în ambele tabere. Dar cumva, cînd îi revezi fața de reptilă de Komodo care-și ține limba despicată înăuntru ca să nu te sperie de-a binelea, nu poți admite că unul ca el s-ar putea încrede în Putin și ar fi în stare să se suie în acel avion.

Dacă prăbușirea avionului Embraer a fost o înscenare și Prigojin e acum o femeie de afaceri grasă cu perucă blondă, sorbind Mojito pe o plajă din Brazilia, Vanuatu sau Palau, ori controlînd comerțul cu arme și cu război din palatul său din Niamey, asta înseamnă că Putin și Prigojin au ales soluția win-win. Putin a scăpat de el, a făcut dovada răzbunării, a dat exemplul care trebuie dat, a eliminat pericolul Wagner, s-a eliberat de spaima dezvăluirilor complete și a rămas în continuare părtaș la cîștigurile africane ale rețelei lui Prigojin. Evgheni, la rîndul lui, a rămas viu, bogat, conectat la afacerile cu minereuri scumpe, cu mercenari și cu lovituri de stat în lumea a treia. Are altă înfățișare, alt nume și altă identitate, dar năravul și talentele i-au rămas neatinse. De ce să-l omoare Putin, de ce să riște, de ce să piardă un animal de pradă rentabil, pe care l-a întemnițat într-o mină de diamante?

Viața, însă, preferă scenariile banale. Hollywood-ul trebuie să recurgă tot la scenariști ca să obțină varianta cu succes la public. Prima opțiune geografică a lui Prigojin rămîne mormîntul. Ultimul lui rol rămîne cadavrul. Oricît de viclean și de uns cu alifii, pare să fi căzut mai degrabă în capcana propriei suficiențe, a vanității sinucigașe și a nerăbdării. Apoi a căzut din cer, ca un diavol care a primit asigurări că poate zbura.