Cât mai doarme primarul Chiliman?

Ziarul Atac, 21 august 2011, Ora 22:45

  • print
  • |
cat-mai-doarme-primarul-chiliman-1.jpg

De ceva timp am observat că cetăţeanul de rând, cu probleme, are un loc în plus unde să-şi verse năduful. Nu ştiu dacă, sau când îmi va fi publicată scrisoarea, dar cum încercarea moarte n-are, zic să pomenesc şi eu despre lauda de sine a unora de prin politică. Şi nu oricine, chiar dintre cei care ne conduc.

Cum petrec destul de mult timp pe internet, citind, am observat o nouă abordare a politicienilor, care se folosesc de blogul personal pentru a-şi îmbunătăţi imaginea în rândul alegătorilor.

Printre aceştia se numără şi primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, căruia îi cam place să scrie, să-şi expună reuşitele şi să-şi împartă bucuria cu cititorii dânsului, cu susţinătorii de până acum. Însă laudele nu sunt tocmai fondate.

Sectorul 1 nu mai are valoarea anilor din urmă şi nici nu iese în evidenţă cu vreo măreaţă realizare. Căci promisiunile domnului primar Chiliman nu prea s-au înfăptuit. Fruntaş, sectorul nu mai este demult. Sunt alte sectoare care arătă cu mult mai bine, astăzi. Dar noi avem, în schimb, cele mai multe scandaluri. Cum nu se aude un timp de primar, cum se întâmplă ceva care să dea de lucru presei, iar domnul Chiliman poate să-şi spună părerea pe blog, pe saitul lui, pe al primăriei, pe la televizor...

Nu ştiu dacă a fost securist, cum a scris presa, dar ştiu că se pricepe să învârtă lucrurile aşa cum îi cade bine domniei sale.
Ne-a zăpăcit cu REBU. Cică a făcut-o pentru noi, locuitorii din sector. Numai că s-a descoperit, mai apoi, că se lupta ca să-i bage "în pâine" pe prietenii săi. Absolut dezinteresat, sunt convins.

Apoi s-a dat mare iubitor de aer curat, verdeaţă şi corectitudine. Şi a început circul cu parcul Bordei. Până la urmă n-a mai înţeles nimeni cine erau oamenii buni şi care ăia răi în toată povestea asta. Clar e că tot Costanda a câştigat o droaie de bani fără să facă nimic, după ce a tot făcut schimburi de terenuri cu primăriile. Pe banii cui, mă întreb eu?

Asta n-a ajuns. A ajuns să se certe şi cu reprezentanţii Franţei la noi în România, după ce a ţinut morţiş să dea autorizaţie de construcţie pentru o cârciumă care să fie lipită de ambasadă. Iar clădirea ambasadei mai e şi monument istoric, pe deasupra.
Uitaţi ce ziceau francezii despre Chilimanul nostru: „Ambasada regretă profund că reprezentanţi aleşi de poporul român, investiţi cu un mandat municipal, arată astfel public puţina importanţă pe care o acordă regulilor internaţionale, legilor naţionale şi tradiţiilor de ospitalitate ale României, în relaţiile cu un stat prieten şi aliat". E strigător la cer. Şi toate astea, pentru o cârciumă.

Se vorbeşte şi de ceva afaceri cu case, nu prea curate, în care ar fi băgat şi primarul nostru, dar dacă poliţia tace nu mai zicem nimic, nici noi. În schimb, Oprescu se văita, pe la o emisiune că a ajuns să vină el ca să închidă nu ştiu ce târguri care nu aveau autorizaţie, pentru că primarul nostru nici n-a vrut să audă. Cine ştie ce interese o mai fi avut şi pe acolo...

Până la urmă, e problema lui. Dar e şi a noastră. În trecut, era o mândrie să spui că stai în sectorul 1. Aici erau zonele cele mai bune din Bucureşti. Arătau bine, se simţeau banii. Acum nu mai e nimic deosebit. Parcurile sunt pline de cârciumi, străzile sunt varză, totul e cenuşiu. Iar primarul Chiliman stă pe blog. Am auzit că ar vrea să candideze la Capitală. Să se ducă unde o vrea, dar pe noi să ne lase în pace.
Dacă, totuşi, credeţi că merită să publicaţi şi strigătul meu om care s-a săturat să tacă şi să închidă ochii, vă mulţumesc!

Vasile Munteanu, bucureştean din Sectorul 1

 

 

 

 

EDITORIAL

La ce ne sunt utili pensionarii?

La ce ne sunt utili pensionarii?

  Să se înghesuie la casierie pentru a plăti facturile la cablu şi la curentul electric. Să se târască prin piaţă, de la o tarabă la alta, căutând cartofi ieftini. Să traverseze pe zebră fără să fie loviţi de vreo maşină, trăgând căruţul cu ceapă şi cartofi. Să îndure, muţi, reproşurilor copiilor pentru ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:09
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou