Fiţi alături de mine!

Ziarul Atac, 11 noiembrie 2012, Ora 20:35

  • print
  • |
fiti-alaturi-de-mine-27900-1.jpg

Numele meu este Anca Fira, am 22 de ani şi sunt din Iaşi.

O boală cumplită a pus stăpânire pe mine. Totul în viaţa mea părea să fie normal, iar dintr-o dată totul a luat o altă întorsătură. Eram în anul 2 de facultate la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, specializarea Administraţie Publică. Din păcate, am fost nevoită să îmi întrerup facultatea anul acesta pentru a veni în Germania să mă vindec.

În iulie am fost diagnosticată cu cancer osos - Sarcom Ewing la omoplatul drept, o formă agresivă de cancer. Aflarea acestui diagnostic pentru mine a fost un şoc. În prima fază am crezut că e doar o greşeală, dar medicii au încercat să mă convingă şi să mă facă să înţeleg că de fapt chiar acesta este diagnosticul. În România nu ni se dădeau foarte multe şanse, aşa că ne-am luptat, eu împreună cu familia mea, cât am putut pentru a obţine formularul E112 prin care am ajuns în Germania unde şansele de vindecare sunt mult mai mari.

Aici de patru luni de zile urmez un protocol de citostatice foarte greu care se va încheia pe 14 noiembrie. După aceste 6 cicluri de chimioterapie, adică probabil undeva la începutul lunii decembrie, urmează momentul cel mai important: OPERAŢIA.

Moment care ne cere foarte multe sacrificii atât mie cât şi familie mele, deoarece trebuie să plătim 5000 de euro, bani pe care nu îi avem. Mama mea a lucrat în Grecia, iar acum este cu mine are grijă de mine aici, iar tatăl meu este pensionar, e în ţară împreună cu fratele meu de 17 ani. Am reuşit să strângem momentan doar 2000 de euro, dar nu sunt de ajuns. După această operaţie mai urmează încă alte 6 cicluri de chimioterapie. Tot protocolul se va termina cu ajutorul lui Dumnezeu în luna martie.

Mă rog în fiecare zi la Dumnezeu şi îmi doresc din tot sufletul să mă vindec. Acesta este blogul meu http://ancadenisafira.blogspot.de/.

Ştiu că la toţi ne este greu şi mai ştiu că salariile din România sunt foarte mici ca să îţi permiţi să îi mai ajuţi şi pe alţii. Însă numai cu ajutorul vostru voi reuşi să duc la bun sfârşit această luptă. Aşa că fac apel la bunătatea voastră şi orice sumă oricât de mică donată în conturile de mai jos pentru mine e un pas înainte spre VINDECARE.

Aşa cum am mai spus: "Nu e nevoie de mult, ci de mulţi." Fiţi alături de mine! Vă pup şi vă îmbrăţişez cu drag.

Conturi Pentru Donaţii

ING
CONT LEI: RO58INGB0000999903119096
CONT EURO: RO25INGB0000999903119108
COD SWIFT: INGBROBU

BCR
CONT LEI: RO46RNCB0260003231700002
CONT EURO: RO89RNCB0260003231700004

BRD
CONT LEI: RO30BRDE380SV35120543800
CONT EURO: RO34BRDE380SV35120463800

Informaţii de contact: adresa de e-mail personală a Ancăi: schatzy_2packita@yahoo.com şi numărul de telefon al tatălui ei, Fira Ioan: 0761.207.207.

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:03
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou