Ce operaţii estetice se practică tot mai mult

Mirela Ene, 3 februarie 2014, Ora 00:00

  • print
  • |
ce-operaii-estetice-se-practica-tot-mai-mult-37953-1.jpg

Se poartă din nou sprâncenele groase, bogate, cât mai stufoase. Însă frumos aranjate, tunse şi îngrijite. Iar femeile care nu reuşesc să-şi „crească" singure o pereche de astfel de sprâncene recurg la intervenţii chirurgicale.

Medicii au observat un trend în creşte în ultima vreme - tot mai multe femei îşi doresc sprâncene groase, ca ale Carei Delevingne, dar nu ştiu cum să le lase să crească şi mai apoi să le aranjeze încât să arate la fel de bine ca ale modelului. Aşadar apelează la transplanturi permanente de păr de sprâncene!

"Nu este cea mai comună procedură, însă numărul lor a crescut cu 20% în ultima perioadă", menţionează un specialist în estetică din Statele Unite. Desigur, nu se aşteaptă ca transplantul de păr pentru sprâncene să depăşească numărul implanturilor mamare, însă sunt siguri că numărul va creşte în continuare.

Cât costă un transplant de sprâncene

O astfel de procedură costă între 1000 şi 10.000 de dolari, după tipul de procedură. Se poate lua o bucăţică de piele cu păr de pe cap (de pe ceafă) pentru a fi implantat sau se pot transplanta foliculii unul câte unul. A doua metodă este cea mai costisitoare.

Cum îţi poţi face sprâncene groase, fără transplant

Nu este nevoie de măsuri atât de extreme ca să îţi poţi face şi tu sprâncenele mai groase. Ai nevoie doar de o pensulă de sprâncene (cu capul plat, subţire), un fard cu o nuanţă mai deschis decât culoarea naturală şi un creion dermatograf pentru sprâncene.

 

 

 

EDITORIAL

La ce ne sunt utili pensionarii?

La ce ne sunt utili pensionarii?

  Să se înghesuie la casierie pentru a plăti facturile la cablu şi la curentul electric. Să se târască prin piaţă, de la o tarabă la alta, căutând cartofi ieftini. Să traverseze pe zebră fără să fie loviţi de vreo maşină, trăgând căruţul cu ceapă şi cartofi. Să îndure, muţi, reproşurilor copiilor pentru ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:16
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou