Actori consacraţi care nu au câştigat niciodată un Oscar

Ziarul Atac, 25 iunie 2010, Ora 02:36

  • print
  • |
actori-consacrati-care-nu-au-castigat-niciodata-un-oscar-1.jpg

Cei patru la număr: Peter O’Toole, Leonardo DiCaprio, Albert Finney si Johnny Depp se numără printre actorii celebri care au jucat roluri memorabile pe marile ecrane, fiind nominalizaţi la premiile Oscar, nereuşind însă să şi câştige prestigiosul premiu al Academiei de film americane. 

 Cel mai neîndreptăţit, pare să fi fost nimeni altul decât, Peter O’Toole.

Acesta a fost nominalizat de 8 ori la premiile Osacar însă într-un final,a primit în 2003, o statuetă onorifică din partea Academiei de film americane.

Deşi nu a câştigat vreun Oscar pentru rolurile la care a fost nominalizat, O’Toole a fost recompensat pentru talentul său cu alte premii prestigioase.

Interpretarea sa din “Laurence of Arabia” a fost catalogată mai târziu de către Premiere Magazine drept “cea mai mare interpretare din toate timpurile”.

Iată doar câteva dintre nominalizările lui Peter O’Toole la Oscar la categoria “cel mai bun actor în rol principal”:

1980 – pentru Eli Cross din “The Stunt Man”; premiul a fost câştigat de Robert De Niro cu rolul Jack LaMotta din “Raging Bull”.

1982 – pentru Alan Swann din “My Favorite Year”; premiul a fost câştigat de Ben Kingsley cu rolul Gandhi din “Gandhi”.

2006 – pentru Maurice din “Venus”; premiul a fost câştigat de Forest Whitaker cu rolul Idi Amin din “The Last King of Scotland”.


 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:20
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou