Deslişiri: Idei puţine, dar fixe

Ziarul Atac, 14 august 2009, Ora 02:32

  • print
  • |
deslisiri-idei-putine-dar-fixe-1.jpg

Am ajuns la convingerea că suntem conduşi de oameni a căror sănătate mentală e problematică. Au idei puţine, dar fixe. Cel dintâi dintre români a apărut iar pe sticlă spre a nu spune nimic. Nu ştie nici acum dacă va candida sau nu.

Dar precizează că e nemulţumit de modul în care actualul Guvern, cel pentru care şi-a asumat – a câte oară?! – răspunderea gestionează problemele ţării. Nu Elena Udrea a importantă acum (nici n-a fost vreodată), ci ieşirea din criză. Lăsaţi-o în pace pe Duduia!, ne sugerează preşedintele ţării, avem alte probleme. Ce dacă fătuca asta a folosit, după căpşorul ei, banii publici? – nu asta e problema. Important e să dăm oameni afară din structurile pe care tot noi le-am constituit. Ce dacă respectiva doamnă semnează în câte feluri vrea!, nu asta-i problema României.

România, e adevărat, are cu totul alte probleme (chiar şi) în afară de Elena Udrea. Cea mai presantă dintre toate este aceea că a promit în dar de la şeful statului un Executiv incompetent. Dar asta nu pare să-l tulbure prea tare pe Traian Băsescu. Recunoaşte senin că totul merge prost în ţară, prin voia şi decizia sa, însă marele bai rămâne Elena Udrea. De ce să ne cramponăm de furtişagurile sale inocente?, ne sugerează mai-marele. Avem lte priorităţi. De pildă, să dăm afară oameni. Nu ni se explică – ar fi din cale-afară de greu – criteriile, important e să mai adunăm nişte şomeri de prin instituţiile publice.
Au fost analişti politici care au constatat, şi au spus-o, că suntem conduşi, în anumite momente ale istoiriei, de nişte oameni bolnavi. Un exemplu limpede este chiar amintita Elena Udrea. Ea semnează în mai multe feluri acte oficiale. De fapt, pune pe alcineva să semneze. N-are timp nici măcar de asta. E prea prinsă, prea ocupată de absenţa turiştilor pe care şi-i dorea aduşi prin staţiuni. Dar aceştia nu vin. Pentru că preţurile sunt prea mari, pentru că drumutile sunt prea proaste. Dar doamna Udrea semnează în nenmărate feluri, cam ca Napoleon când îl cam părăsise uzul raţiunii.

Revenind la preşedintele ţării, atitudinea sa din ultima vreme trădează o labilitate psihică greu de trecut cu vederea. Domnia sa constată – ca noi toţi, de altfel – că Guvernul pe care l-a alcătuit dă, în permanenţă rateuri nepermise, dar se face că plouă. De performanţele acestui Guvern îşi legase, oficial, gândul la o nouă candidatură. Acum spune că se mai gândeşte. La ce? Cabinetul Boc a ratat tot ce putea fi ratat. Situaţia e limpede: pariul e pierdut. Drept consecinţă, o candidatură mai puţin. Dar Traian Băsescu ne ţine în şah pe mai departe.

E clar încotro ne îndreptăm. Fondul Monetar Internaţional ne face concesii după concesii. Să lăsăm, pentru după alegerile prezidenţiale, legea unică a salarizării. De ce? Nu cumva şi reprezentanţii FMI s-au dedulcit la compromisurile româneşti? Că doar n-or fi ei mai catolici decât Papa! Ca atare, se mai poate adânci deficitul bugetar, că doar nu plătesc nici ei, nici guvernanţii români, din propriile buzunare. Banii vin de la noi, de la tâmpiţii şi tinichigii momentului, dar şi de la copiii noştri.

Nu prea ştim încotro o vom apuca. Ministrul Pogea, de pildă, habar n-are. E un personaj hilar şi-atât. E de acord cu orice diminuare de schemă, dacă asta nu-l atinge. Averile se fac, la noi, pe şest. De aia nu mai iese la rampă Ioana Băsescu, notarul de ţară care a câştigat opt sute de mii de euro într-un singur an. De aia nu spune EBA care este adevăratul său domiciliu – pe care, probabil, nici ea, şi nici părinţii ei nu-l mai ştiu.

Ne învârtim în jurul aceloraşi idei puţine, dar fixe. Ce se va întâmpla fără Băsescu la timonă? Nici măcar nu îndrăznim să ne întrebăm. Eu cred că va fi mai bine. Oricum altcumva. Dar nu avem curajul să spunem asta. Aşa cum nu cutezăm să ne punem problema încotro ne vom îndrepta cu acelaşi marinar la cârmă.

Pentru că tot suntem în pană de idei, apare şi sugestia ca Emil Boc să candideze pentru preşedinţie. „La o adică”, vorba lui Vasile Blaga. Să ne fi tâmpit de tot? Hai să mergem cu cosaşul încă cinci ani de acum înainte! Pariem că nu-i mai apucăm în viaţă?

Hanibal Giurgescu

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:05
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou