Deslușiri: Abandonarea guvernării

Pe nesimțite, criza economică a dispărut, de parcă nici n-ar fi fost (de va fi fost vreodată). Președintele țării nu mai aduce aminte de ea, nu mai luptă cu ea, pur și simplu nu-l mai intererează. Nici vajnicul premier Emil Boc, nici responsabilii miniștri ai comicului său Cabinet, întâi hulit, apoi uitat de toată lumea, nu mai scot o vorbă despre criză.

Motivația este una simplă și clară: singura modalitate prin care România băsesciană a încercat să diminueze efectele crizei economice a fost și cea mai lesnicioasă, dar și mai periculoasă – predarea țării Fondului Monetar Internațional, cel care a elaborat realul program de guvernare, etapele de parcurs și efectele. Executivul demis de Parlament n-a reprezentat decât o jalnică interfață.

Acum, nici măcar mimată nu mai este preocuparea pentru soarta economiei țării. Problemele politice, acelea care au fost, în realitate, prioritatea guvernelor Boc, au revenit, fără machiaj, în prim plan.
Marea problemă a națiunii în clipa de față, ni se spune cu obstinație, este reducerea numărului de parlamentari – împotriva cărora se poartă un nemilos și nerușinat război – arma prin intermediul căreia actualul șef al statului speră, tot prin ațâțarea românilor împotriva românilor, să-și păstreze fotoliul de la Cotroceni.

Nu pare a mai conta bilanțul pe care Traian Băsescu ar trebui să-l prezinte națiunii. N-a reușit nimic din ce și-a propus pentru că n-a găsit parteneri și majoritate parlamentară. Va găsi așa ceva în următorii cinci ani? Absolut improbabil.

În tot acest timp, așa cum s-a întâmplat în toate lunile nefastei guvernări Boc, au loc schibări de cadre la toate nivelurile. Adriean Videanu dă afară managerii din spitale, spre a face loc clientelei sale. Pogea schimbă șefii din teritoriu ai tuturor agențiile din subordinea Ministerului Muncii. Aceeași tristă și contraproductivă viermuială și prigoană, care a scârbit pe toată lumea.

Guvernul – așa împuținat și impotent cum este – nu mai are altă problemă decât referendumul ordonat de de curând de Traian Băsescu, dar pregătit de multă vreme. Dovadă e faptul că, la o zi de la emiterea decretului prezidențial, Capitala s-a umplut de afișe și de bannere pe această temă. Dar un guvern interimar, cum este cel de acum, n-ar avea altceva de făcut, conform Constituției, decât să asigure administrarea treburilor curente ale țării. Iar un referendum nu e o problemă curentă.

Sigur, se vor găsi portițe legale de ieșire din acest impas, mai ales când această mișcare este tot ceea ce Traian Băsescu poate oferi, în clipa de față, poporului pe care se preface a-l consulta și a și-l face aliat, după ce l-a iritat și l-a sărăcit ca niciodată în ultimul an.

Toți demnitarii statului s-au angajat în campania electorală pentru prezidențiale. Până când și Elena Udrea își lasă baltă ministerul, ba chiar refuză o ipotetică nominalizare în Executivul imposibil construit de Lucian Croitoru și privit cu indiferență de întreaga clasă politică.

Trăim sub spectrul unei greve generale nedeclarate. Bugetarii, carnea de tun a ultimelor bătălii politice, par să stea în așteptare, până după Moș Nicolae. În ministere și agențiile guvernamentale, nimeni nu ma face nimic decât să se asigure că toate posturile din teritoriu sunt ocupate de lipitorii calificați de afișe ai PD-L.

Reprezentanții FMI au uitat, la rându-le, că România n-are Guvern cu puteri depline, așa că s-au decis: vor veni în țară pentru conversații de rutină cu Emil Boc și-ai săi. Asta pentru a putea fi plătite salariile și pensiile în această perioadă delicată. După aceea, Dumnezeu cu mila!

Întoarcea la autenticele noastre rosturi se mai amână cu o lună și jumătate, timp în care vom continua să face politică, uitând că țara ar mai trebui și guvernată. Dar și nebunia asta fără cap(ăt) se va sfârși, va trece ca orice boală a copilăriei. Deși noi am împlinit douăzeci de ani de (pseudo)democrație. Dar suntem, se vede treaba, un organism aparte, cu o respirație și un comportament speciale.

Hanibal Giurgescu