Deslușiri: Eroarea finală

Din decembrie 2008 încoace, șirul erorilor politice ale președintelui Traian Băsescu a crescut și doar cei care-l susțin în chip necoindiționat se pot preface a nu le descoperit.

Prima greșeală de neconceput a șefului statului a fost constituirea coaliției PSD – PD-L, din care a rezultat sinistrul Guvern Boc.

O țară întreagă a avut de suferit de pe urma acestei mutări neinspirate, contraproductive, și o face și în continuare. Atunci, Traian Băsescu n-a considerat necesară, deși era obligatorie, prezența nici măcar a unui singur economist cu experiență la nivelul Executivului – nici premierul, nici ministrul de Finanțe, nici măcar cel al Economiei! Așa am ajuns unde vedem cu ochii noștri, suferind, luni de zile, umilințe și amenințări fără de număr.

Dar respectiva greșeală mai arată că lui Traian Băsescu i-au cam secat nervul politic și inspirația. Dornic să demonstreze tuturor că el e singurul care decide în România (chiar dacă în mod păgubos), n-a avut capacitatea să gândească și mișcarea următoare, perfect previzibilă – ieșirea PSD de la guvernare și transformarea sa în adversar de neîmpăcat a celui care n-a avut abilitatea de a-i păcăli până la capăt.

Căci, dacă mergea cu calculul în profunzime, ar fi trebuit să-l numească prim-ministru de Mircea Geoană, președinte al PSD și omul cel mai dispus să devină premier, anihilându-l, în acel moment. Geoană nu ar fi avut prea multe mișcări de făcut. Insuccesele Guvernului i-ar fi prăbușit credibilitatea și notorietatea, transformându-l într-n personaj vulnerabil.

Dacă ar fi hotărât să demisioneze din funcție, ar fi putut fi lesne acuzat de incompetență și lașitate, iar această decizie ar fi condus, automat, la căderea întregului Cabinet, ceea ce ar fi reprezentat un atu important în mâna lui Băsescu, el putând, în aceste condiții, să cheme la guvernare PNL și UDMR, ceea ce i-ar fi confirmat dorința - rămasă numai la stadiul de promisiune până acum – de a realiza un Executiv de dreapta.

A doua eroare a devenit vizibilă în momentul în care n-a mai știut să gestioneze responsabil (dar mai ales abil) evoluția disputelor din interiorul coaliției PSD – PD-L, la care ar fi trebuit să se aștepte de la început. Așa încât a dat curs cererii mânioase a lui Emil Boc de a-l demite pe Dan Nica și, pe deasupra, de a le propune, imperios, social-democrațielor să aducă la șefia MAI un independent sau un reprezentant al Opoziției, pretenții, evident, incacceptabile. Deși avea destui susținători sub acoperire printre miniștrii PSD, a preferat formula autoritaristă. De fapt, el este cel care a regizat și decis ruperea unei alianțe cu peste 70 la sută susținere parlamentară, transformând partidul pe care l-a ridiculizat și l-a împins afară din Executiv într-un adversar pe care nu și-l mai poate apropia mult timp de acum înainte.

Ultima greșeală, comisă de curând, a fost aceea de a desemna ca nou premier o persoană ștearsă, Lucian Croitoru, fără susținere politică. Un etern aghiotant. S-a gândit ca, astfel, să înlocuiască un lacheu cu sprijinul căruia a adus populația în sărăcie și disperare cu un altul, pe care să-l manipuleze fără probleme fiind un om lipsit exact de calitățile cu care însuși Traian Băsescu se fălește cu orice prilej: capacitatea de a lua decizii și de a conduce.

Calculul a fost simplist și, în consecință, ușor decriptabil. A dorit, de de o parte, să mai dea o dată cu flit partidelor care i se opun și care alcătuiseră o periculoasă – pentru sine – majoritate parlamentară, iar pe de altă parte să mai scoată în evidență, cu încă un prilej, faptul că el este singurul stăpân în țară. N-a ținut cont niciun moment că aruncă țara în haos, că periclitează acordurile financiare internaționale ale României sau că este vizibil pentru oricine că dorește, cu orice preț, să mențină la butoane, cum se zice, un guvern detestat de populație și trântit de Parlament.

Aceasta este, însă, cred, și eroarea finală, care pune capăt unui șir întreg de samavolnicii. Iar asta pentru că a arătat, fără voie, celor care vor veni în fața urnelor de vot peste o lună că este izolat pe scena politică, ridicând mingea la fileu atât lui Crin Antonescu, dar și lui Mircea Geoană și scotând la iveală un nou star politic, Klaus Johannis, personalitate puternică și de reală valoare, pe care, cu inconștiență, și l-a transferat în adversarul tăcut, dar de neînduplecat, de care are a se teme cu adevărat foarte curând.
Hanibal Giurgescu