Deslușiri: Intrarea în linie dreaptă

Pentru cei care s-au îndoit fie și o singură clipă, lucrurile s-au clarificat: Traian Băsescu și-a depus candidatura pentru un al doilea mandat de președinte al României. Susținut de PD-L și avându-l ca purtător de cuvânt pe un fost ziarist care s-a pretins multă vreme independent, Sever Voinescu. Campania electorală, demarată deja fără vreo declarație oficială în acest sens, intră în faza ei ultimă, decisivă. În linie dreaptă, altfel zis.

Situația politică internă este una cum nu poate mai complicată, mai tulbure. Șeful statului își continuă lupta cu Parlamentul, pe care l-a tot desconsiderat și continuă să o facă. Declarația politică la care au aderat 252 de senatori și deputați, prin care se anunță formarea unei majorități parlamentare absolute și transparente, care-l susține pe Klaus Johannis pentru formarea unui nou guvern l-a lăsat insensibil pe președintele Băsescu. El nu face, astfel, decât să tragă pe mai departe de timp, lăsând țara pe mâna unui mini-Executiv lipsit de putere și de legitimitate.

Lucian Croitoru n-a dovedit până acum decât încăpățânare. Încăpățânarea de a continua, fără șanse, de a urma orbește comanda primită de la Cotroceni. Veșnicul consilier pare plămădit din același aluat cu pedeliștii care-l susțin și care nu fac altceva decât să papagalisească fraze goale, dinainte pregătite.
Lumea se uită la noi ca la o ciudățenie, deși situația din România nu-i mai preocupă decât pe foarte puțini. Ce era de luat a fost luat, în mare parte.

Nu mai reprezentăm, din păcate, decât o simplă suprafață de hartă. Nu cred că mai stă cineva să inventarieze gafele guvernamentale și bâlbele prezidențiale. Țările din preajmă se pregătesc de relansare economică, de creșterea nivelului de trai, în vreme ce noi ne punem problema dacă vor mai fi achitate pensiile și salariile.

Pe zi ce trece ne îndepărtăm de problematica europeană, afundându-ne într-o mlaștină de adversități, dușmănii și contre interne care nu ne conduc niciunde. Este clar pentru oricine că actuala criză politică nu poate fi deblocată decât de Traian Băsescu, iar acesta refuză cu obstinație să o facă. Chiar cu riscul scăderii drastice a ratingului de țară, chiar cu riscul de a fi socotiți un popor neguvernabil. Ceea ce este departe de adevăr.

Am fost, în lunile Guvernului Emil Boc o țară neguvernată sau, mai corect spus, guvernată lamentabil.Acum nu se mai întâmplă, efectiv, nimic (cu excepția campaniei electorale, evident), iar populația stă într-o așteptare apropiată de marginile disperării. Nu știe, de fapt, foarte bine ce așteaptă, dar, după toate semnalele care i se trimit, nu se poate aștepta la nimic bun.

Traian Băsescu se arată foarte sigur de sine și de faptul că va câștiga și alegerile ce stau să vină. Asta în pofida sondajelor de opinie, care, oricât de cosmetizate ar fi, nu pot ascunde cu totul trendul descendent al celui cotat, până acum, cu prima șansă. Dar, probabil, în turul al doilea al scrutinului, vom avea de-a face cu un masiv vot anti.

Motivul este, înainte de orice, bilanțul actualului mandat al lui Traian Băsescu și perspectivele pe care le-ar determina realegerea sa. În condițiile în care Uniunea Europeană a cerut ca, până în 2013, membrele sale să aibă parlamente bicamerale, șeful statului nostru înceracă să forțeze, prin referendum, ajungerea la parlament unicameral.

Nici izolarea externă a României nu trebuie exclusă din calcule, mai ales în momente precum acesta, de criză economică, în care bunele relații internaționale pot reprezenta premisele unui eventual sprijin, atât de necesar.

În fine, deranjantă a început să devină actuala camarilă prezidențială. Cazurile Ridzi și Udrea sunt edificatoare, fără a fi singurele. Nici Mihai Stânișoară nu e deloc cruce de biserică, așa cum rezultă dintr-o recentă înregistrare audio, nici Vasile Blaga, căruia i-a fost evidențiat statutul de Naș, în variantă siciliană, nici Radu Berceanu, nici Adriean Videanu, nici aghiotantul său Pogea. A merge în continuare cu o asemenea echipă în fruntea țării este sinonim cu eșecul sigur și cu devalizarea finanțelor publice.
Intrarea în linie dreaptă înseamnă speranța că, după o lună și jumătate, România poate ieși din haosul în care se zbate în prezent. Și cine știe, fără promisiuni fără acoperire, cum au fost cele de acum cinci ani, chiar vor ajunge să trăim (mai) bine.

Hanibal Giurgescu