Deslușiri: Panica, frica și mânia

Am trăit s-o aud și pe-asta: președintele Traian Băsescu l-a acuzat, săptămâna trecută, pe secretarul de stat din Ministerul Sănătății că ar induce panică în rândul populației, datorită unui presupus mizilic de douăzeci de mii de morți, ca efect al gripei porcine. Atins în amorul propriu, specialistul cu pricina – dr. Steinu-Cercel - și-a depus demisia la cabinetul pseudoministrului Adriean Videanu, dar actul respectiv, unilateral!, n-a fost acceptat, iar până la urmă a fost chiar retras, medicul cu pricina amintindu-și că a fost numit de unicul partid care – deși minoritar în Parlament – conduce România.

De panică era vorba, așadar. O stare de spirit profund dăunătoare sănătății societății, după dreapta judecată a șefului statului. Îi dau perfectă dreptate. Singurul amendament pe care doresc să-l aduc acestei recunoașteri – altfel necondiționată – e legat de faptul că panica a reprezentat constanta guvernării Boc. Am scris despre asta în repetate rânduri.

Din decembrie trecut încoace, Emil Boc n-a făcut altceva decât să-i amenințe pe românii atât de dragi lui Traian Băsescu. Ba cu pierderea locurilor de muncă, ba cu scăderea veniturilor, ba cu un concediu forțat, ba cu desființarea unor agenții... Vă mai amintiți cât de satisfăcut cânta mititelul provocator de panică despre pușca și cureaua lată și veniturile de-altă dată? Nu era, oare, pic de cinism în tâmpa-i prestație? Ba era din plin.

Să nu se fi gândit însuși președintele țării că va băga spaima în românii săi atunci când le va spune că s-ar putea să nu mai fie, pentru ultimele două luni ale anului, bani de salarii și de pensii? Exclus. Dar era vorba de o strategie electorală a sa, o încercare disperată de-a impune un guvern imposibil, acela pe care ar fi vrut să-l conducă un anume Croitoru, pentru a cărui numire același Traian Băsescu a chemat în România, chiar și-n absența unui guvern legitim, reprezentații Fondului Monetar Internațional, ai Uniunii Europene și ai Băncii Mondiale, pentru a vedea de aproape, pe viu, cum el reușeșete să impună un guvern nedorit de majoritatea parlamentară. Și nu l-a impus. Așa cum nu va putea să impună nici un guvern Negoiță. Asta pentru că, așa cum este ea, conjuncturală, ca toate majoritățile din politică, actuala grupare anti-Băsescu și anti-PD-L nu va abdica de la poziția adoptată, acee de a propune un premier caresă soată țara din panică.

De altfel, după ce a declarat public că România nu poate ieși din criză decât prin intervenția unei majorități parlamntare – care, iată!, există – reprezentanții FMI au făcut calea întorasă, probabil că iritați, șocați sau scârbiți de circul politic ce le-a fost oferit de farsorul de la Cotroceni.
România a trecut, dintr-o dată, de la panică la frică. Înfricoșător este, înainte de orice, afișul prin care Traian Băsescu cheamă la război. De ce le e frică nu scapă – cine? Toți românii, până la urmă, prin reprezentanții pe care i-au votat, uninominal, anul trecut. Frica există și pentru că un singur partid – de mercenari fără gândire proprie – conduce toate instituțiile publice din România, șocând orice logică.

Cum să nu-ți fie frică din moment ce țara e condusă de un om care vorbește fără șir, contrazicându-se de la o zi la alta, plojat de ceva vreme într-o stare de confuzie care nu este exclus să aibă chiar un punct patologic de pornire. Dacă n-a știut nici măcar că Liviu Negoiță e primarul sectorului bucureștean 3, și l-a confundat cu Piedone de la 4, fără să sesizeze eroarea, deci cufundându-se în ea, ce pretenții mai poți avea de la Traian Băsescu? În niciun caz aceea de a vedea înaintea noastră un om cât de cât lucid.
Acesata este situația pe care o traversează, în momentul actual, țara. O stare de derută, în care panica se transferă, tot mai amenințător, în frică.

O frică pe care n-am mai resimțit-o din 1989 încoace. Frica legată de faptul că tot ceea ce se întâmplă este opera unui singur om, iar acela nu-și află mințile pe aproape. Frică de faptul că panica se poate transforma într-un mod de-a exista. Frică de ziua de mâine.

Frica este, mereu, dublată de mânie lăuntrică. Românii știu foarte bine că sărbătorile de iarnă din acest vor fi cele mai sărace din ultimele două decenii. Iar asta nu-i poate mulțumi. Dimpotrivă, îi mânie. Așa cum îi mânie și perspectiva șomajului, la fel de mult pe cât îi panichează.
Așa încât, fără nicio îndoială, românii vor merge mânioși la vot. Mânioși pe cineva anume.

Hanibal Giurgescu