Desluşiri: Abandonarea responsabilităţii – o rană deschisă

Ne-am deprins (din comoditate ori din lipsă de orizont) să discutăm, la nesfârşit, cazuri. A căror semnificaţie este, până la urmă, cu totul infimă. Nu se mai dezbat, de ceva timp, probleme importante, grave. Ne-am oprit cu analiza la situaţii lipsite de miză reală, gen Monica Ridzi sau Elena Udrea. Mă învinuiesc sincer şi sever pentru că am căzut în această capcană a unui timp parcă tot mai lipsit de mize majore. Amănuntele par să anuleze substanţa, iar cazuistica nu depăşeşte graniţele derizoriului. De aceea, vin astăzi şi vă pun în faţă, spre meditaţie şi analiză, o problemă reală, la care cu toţii ar rebui să medităm: în ce măsură îşi mai asumă cinava, în mod real, vreo responsabilitate într-o Românie care abia se mai ţine pe hartă.

Nu e vorba, nici pe departe, de o asumare pur declarativă, de genul aceleia practicate de preşedintele Traian Băsescu, care declară, mereu senin şi neatins de vreo consecinţă, că a greşit şi-şi asumă, pentru asta, responsabilitatea. Dar respectivul nu păţeşte nimic, nu dă seamă, nu achită, explicit, vreo notă de plată. E, pur şi simplu, populist. În sensul că-şi recunoaşte erorile, şi le asumă, lăsând mereu învăluit în mister tocmai răspunsul la fireasca întrebare: cu plăteşte pentru respectiva greşeală? Dar acesta este, pentru primul om din stat, un amănunt nesemnificativ.

Iată, la sfârşitul anului trecut, cele mai importante partide din ţară au constituit un Parteneriat pentru România, promiţând responsabilitate în faţa crizei ce se apropia, fără a fi recunscută în vreun fel în campania electorală. Dimpotrivă, am fost minţiţi cu cinism că nu vom fi afectaţi în vreun fel şi că nivelul nostru de trai va continua să crească. De opt luni ne sunt fluturate pe dinaintea ochilor pretinse măsuri anticriză. Timp în care veniturile ne-au scăzut drastic – şi consumul, în consecinţă –, veniturile bugetare s-au subţiat alarmant, a crescut ameninţător şomajul, iar perspecitvele sunt tot mai sumbre. Cine îşi asumă responsabilitatea pentru ajungerea într-o asemenea situaţie?

Abandonarea responsabilităţii adevărate, nu de faţadă, este rana deschisă a României de azi. O Românie în care politica a ajuns să fie sinonimă cu minciuna perpetuă şi niciodată pedepsită, iar accesul la putere este asociat cu jaful în interes propriu. O Românie în care toţi cei care au acees la fonduri publice fură, fiind, apoi, răsfăţaţi în topuri care ne prezintă personalităţile ţării, oamenii ei de succes. După acest model nefast, nimeni nu mai este dispus la responsabilizare, ci la chiul, lene şi furt.
Şeful statului ne-a anunţat că şi-a văzut visul împlinit odată cu alcătuirea acestui a guvern, condus, la o primă şi superficială privire, de Emil Boc.

Rezultatele guvernării sunt cele pe care le simţim cu toţii, nu mai au nevoie de caracterizări sau calificative. Păi, dacă asta Traian Băsescu, înseamnă că insul cu acest nume trăieşte într-o realitate paralelă cu aceea care ne chinuie zilnic pe noi. În fond, şi-a bătut joc de o întreagă naţie aducându-i în frunte un roi de lăcuste. Nişte oameni care n-au habar de noi, ne dispreţuiesc profund, dacă nu chiar ne urăsc pentru faptul că încă mai luăm, unii dintre noi, nişte salarii de mizerie, care, probabil, tot lor li s-ar fi cuvenit, spre a-şi împlini averile acumulate fără pic de trudă.

Cel care se ocupă cu drumurile spune că n-are cum face drumuri, cel desemnat să vegheze la înmulţirea gropilor de gunoi ecologice zice că n-are nici bani, nici timp pentru a-şi îndeplini menirea, cel care are în fişa postului creşterea numărului de locuinţe pentru tineri şi oameni cu salarii mici ridică din umeri. Dar toţi aceşti oameni ne ţin prelegeri la televizor pe cele mai diverse teme, altele decât acelea cărora nu ştiu să le dea de cap. Dacă nu pot, plec, las pe altul, care pretinde că poate.

Asta s-ar chema, la o primă aproximare, responsabilitate. Dar ministrul Economiei nu vorbeşte despre Economie şi nici cel al Transporturilor despre Transporturi. Ei vorbesc, de pildă, despre Elena Udrea. Despre care tot poporul vorbeşte, în toate felurile, fără ca asta să conducă la ceva anume.

Politica, la noi, înseamnă, de fapt, minciună şi agoniseală necinstită. Este un adevăr confirmat de faptul că cei mai mulţi dintre români par atraşi de politică, infinit mai asiduu decât de muncă, de şcoală sau, iertaţi-mă de vorbă proastă, de cultură.

Hanibal Giurgescu