Desluşiri: Competiţie mare, competitori mici

Ziarul Atac, 10 septembrie 2009, Ora 02:28

  • print
  • |
deslusiri-competitie-mare-competitori-mici-1.jpg

Alegerile prezidenţiale reprezintă, de fiecare dată când au loc, un eveniment cu implicaţii adânci în viaţa naţiunii. La noi, mai mult decât prin alte locuri, preşedintele ţării este (încă) văzut ca individul de a cărui prestaţie depinde, în chip decisiv, soarta, pentru un anumit număr de ani, a întregii naţii.

Şi în acest nefericit 2009, marea comepetiţie va stârni pasiuni şi uriaşe furtuni în paharul de apă care a devenit România. Competiţie mare, e drept, dar la startul căreia se aliniază competitori mici. Se spune că tocmai cei doi „independenţi” care încă ezită să-şi anunţe oficial candidaturile – adică Sorin Oprescu şi Traian Băsescu – ar avea cele mai mari şanse de reuşită. Ar fi cumplit ca acest pronostic să se adeverească şi, într-adevăr, cei doi să intre în turul ultim, programat pentru ziua în care îl sărbătorim pe cel mai blând şi mai generos dintre sfinţi – pe Moş Nicolae.

Întâi de toate, e grav pentru că iar s-ar confrunta, ca şi acum patru ani, doi foşti comunişti, semn că simulacrul de condamnare a acestui regim ticălor nu a produs niciun fel de efecte în rândul poporului român. Şi semn că noua şi aât de aşteptata generaţie tânără, cinstită, şcolită şi necompromisă de politicieni tot întârzie să apară. Sau, dacă apare, ne oferă produse caricaturale, de genul celor prea bine ştiute de toată lumea.

Apoi, pentru că ambii competitori sunt atinşi de o aceeeaşi boală, căreia şi alţi politicieni fără vână şi fără cuvânt – gen Ciorbea sau Boc – i-au căzut victime: dispreţul faţă de cetăţean şi denunţarea unoalşterală a contractului cu cei care i-au ales într-o anumită funcţie, extrem de onorantă – aceea de primari ai unor mari oraşe. După ce bucureştenii au fost trădaţi de Băsescu, Oprescu se pregăteşte de aceeeaşi manevră dezonorantă.

Ce-au oferit, până acum, ţării, cei doi, pentru a îndrăzni să ne ceară votul? Oprescu – nişte priecte fantasmagorice, rămase în stadiu de vorbe-n vânt. Băsescu – un Bucureşti vraişte, nişte afaceri extrem de profitabile pentru el şi ai lui, după care cinci ani de preşedinţie scandaloasă, la finalul cărora ţara e mai bolnavă ca oricând, oamenii sunt săraci şi lipsiţi de orizont, timp în care preşedintele petrece fără întrerupere în văzul întregii naţiuni pe care o sfidează fără pic de scrupule.

Pe care dintre ei să fim tentaţi a-l alege? Evident, pe niciunul. Dar, asta-i legea!,

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
05:30
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou