Desluşiri: Cuibul de vipere

Presa parcă a luat foc. Probabil că aceasta este şi starea de spirit din întreaga societate românească. Şi nu atât pentru faptul că fratele preşedintelui ţării a intrat într-o afacere cu armament, chiar dacă nederulată încă. Ci pentru că devine tot mai vizibil cuibul de viespi alcătuit din cei pe care Traian Băsescu şi i-a ales pentru a-i fi în preajmă şi i-a menţinut în această poziţie fără să ţină seama de nenumăratele semnale lansate pe diferite căi, semnale care-l averizau că tocmai din această direcţie va veni pericolul cel mare.

Oamenii din jurul lui Traian Băsescu sunt, înainte de orice, bogaţi. Dar şi lacomi peste măsură. Şi veleitari. Vor să fie în centrul atenţiei publice, să fie admiraţi, lăudaţi, dar, pe de altă parte, să facă şi noi averi, pe orice cale. Nu era Elena Udrea destul de bogată şi de puternică – dată fiind apropierea ei de primul om din stat? De ce i-a mai trebuit şi un fotoliu de ministru? Din aceleaşi motive, probabil, pentru care capra râioasă ţine mereu coada pe sus. Sau pentru care chelul nu precupeţeşte niciun efort spre a intra în posesia unei tichii de mărgăritar, care să-i facă şi mai evident defectul. E vorba, aşadar, de trufie prostească.

La fel s-a întâmplat şi în cazul Monicăi Iacob Ridzi. Nu-i era ei bine ca parlamentar (dacă ar fi dorit, ar fi putut reveni la Bruxelles, ca europarlamentar), prietenă cu mezina preşedintelui ţării şi bogată soţie de primar? De ce-a ţinut neapărat să se vadă şi ministru? Din vanitate şi din lipsa unei corecte evaluări a posibilităţilor intelectuale şi a priceperii sale de a conduce o structură administrativă centrală.
Dar de ce nu le-a refuzat Traian Băsescu acestor două femei cererile de-a face musai parte din Guvern?

Întâi, pentru că avea mare încredere în ele. Le cunoştea bine, le ştia fidele, ţaţe şi lipsite de caracter. De astfel de oameni avea nevoie într-un Executiv din care făceau parte şi duşmanii săi politici. De inşi obraznici, fără scrupule. Apoi, Băsescu a acceptat pretenţiile exagerate ale celor două şi pentru a demonstra că poate să facă ce vrea, ceea ce-i gâdilă amorul propriu pe care şi-l cultivă în exces.
La fel s-a întâmplat şi în cazul candidaturii ca europarlamentar a Elenei Băsescu. A lăsat-o să-şi facă de cap, ba a şi sprijinit-o din răsputeri, dându-i alături pe cele două slugi credincioase transformate peste noapte în miniştri.

E drept, acţiunea fratelui său l-a prins cam descoperit. Întâi, pentru că îl afectează direct, pentru că ar fi urmat să intervină în anumite momente, din postura de şef de stat, făcând, evident, trafic de influenţă. Şi nu mă îndoiesc de faptul că l-ar fi făcut, dacă totul ar fi fost bine ascuns. Traian Băsescu şi-a făcut un titlu de glorie din a fi făcut bişniţă pe vremea când era căpitan de navă. Un astfel de nărav n-are lecuire.
Mai grav este, însă, faptul că serviciile secrete l-au trădat, ascunzându-i ceea ce ar fi fost obligatoriu să ştie. Nu mai este important acum, cum se căzneşte Emil Boc să explice, că s-au cheltuit sau nu bani publici prin intermediul firmei din care Mircea Băsescu deţinea o treime. Nu s-au cheltuit, dar firma era înfiinţată tocmai spre a-i cheltui în aşa fel încât uriaşele comisioane să intre în nişte buzunare dinainte cunoscute.

Raţionamentul pe care-l încerc este menit să demonstreze faptul că şeful statului (care, în urma dezvăluirii legate de faptele şi intenţiile fratelui său, a fi fost obligat de propria-i demnitate să demisioneze) îşi aduce în preajmă doar oameni care să-i semene foarte mult. Iar aceştia se transormă în reflectoare care scot în evidenţă felul de-a fi şi de-a acţiona al celui care i-a adunat.

Traian Băsescu se regăseşte şi în Udrea, şi în Ridzi, şi în Anastase, şi în Boc, şi-n Berceanu, şi-n Videanu, ca să nu mai vorbim de membrii propriei familii. Astfel, preşedintele are o imagine multiplicată şi amplificată, iar defectele şi slăbiciunile sale devin, astfel, şi mai vizibile.

Roiul de vispi pe care-l conduce nu-l ascunde pe lider, ci îl face tot mai vizibil. Şi mai vulnerabil. Şeful unei găşti de cartier, cum este cea din Cotroceni, nu poate fi mai bun decât subalternii săi. Dimpotrivă, a fost desemnat să-i conducă tocmai pentru că e cel mai rău dintre toţi şi, altfel, îi poate domina. A se (re)vedea filmele cu mafioţi eleganţi, cu bune maniere, care nu ezită, când situaţia o cere, să înjure, să lovească ori să împuşte cu sânge rece.

Hanibal Giurgescu