Desluşiri: Dictatura figuranţilor

Emil Boc se comportă din nou dictatorial (cu voie de la stăpân, desigur), impunând asumarea răspunderii Cabinetului său pentru un pachet pestriţ de legi din diverse domenii, de la slarizare la economie şi învăţământ. Parlamentul, ca for de dezbatere legislativă, este din nou umilit, călcat în picioare. Dar el, din comoditate, din lene, mai exact, nu rispostează. Se simt bine aşa, deputaţii şi senatorii. Leafa le merge, afacerile se desfăşoară conform graficului, le ce le-ar folosi o bătaie de cap suplimentară? Ar protesta, poate, dacă ar fi trimişi în concediu fără plată, aşa cum ar urma să se întâmple cu ceilalţi bugetari. Dar aşa...

Acelaşi Emil Boc însă, în tot delirul verbal care-i caraterizează discursurile, a spus, deunăzi, şi un mare adevăr, pe care nu l-a scăpat până acum. Zice premierul: „Nu mai stau în această funcţie pentru a face figuraţie”. A rostit, în fine, adevărul adevărat. De când a fost uns în funcţie, primul ministru al României numai asta a făcut: figuraţie. ŞI asta o să facă şi de acum înainte – căci n-are încotro – dar de plecat, aşa cum promite la o trecătoare mânie, nu va pleca. Pentru că nu i se dă voie.

Altceva mi se pare interesant, dar şi amuzant, în egală măsură. Emil Boc se consideră, pe bună dreptate, un figurant. Aşa cum este întregul Executiv, alcătuit din oameni care nu joacă nişte roluri, ci se află pe-acolo pe unde au fost azvârliţi de nişte decizii politice şi aşteaptă trcerea timpului. Dar nu cred că Emil Boc şi-a aruncat privirea prin „Dicţionarul de argou al limbii române”, apărut prin 2007 la Editura Niculescu. Ar fi aflat acolo o descriere minuţioasă a personalităţii sale, în numai câteva rânduri. Aşadar, „figurant” înseamnă, în argoul zilelor noastre, „Om de nimic”, „om fără caracter”, „persoană neînsemnată”, „om mărunt”, dar şi „persoană plină de ifose, veşnic nemulţumită de ceva, care îşi dă încontinuu aere”. Ei, da, acesta este portretul robot al politicianului român ajuns la putere în anul 2009, reprezentat prin cea mai caricaturală dintre ipostazele sale, şeful Guvernului.

Figuraţie (hoţească) a făcut şi Monica Ridzi la Ministerul Tineretului, aşa cum face acum şi doamna Plăcintă. Figuraţie (plină de fiţe de prost gust) face Elena Udrea, şi la ministerul ce i-a fost creat anume, dar şi la comisia parlamentară care, în loc s-o ancheteze, este sfidată cu o mitocănie care-i dezvăluie adevărata fire şi reala educaţie. Figuraţie (sărăcitoare pentru tot omul) face Pogea la Finanţe. Figuraţie (costisitoare pentru viitorul ţării) face Ecaterina Andronescu la Educaţie. Figuraţie (bine plătită) fac Roberta Anastase şi Mircea Geoană, aflaţi la conducerea unor camere inutile dintr-un Parlament inexistent. Figuraţie gace Predoiu, ministru peste o Justiţie care face doar figuraţie, la rându-i.

Figuraţie face Cristian Diaconescu, conducătorul unei diplomaţii pe care nu dă nimeni în lume doi bani. Figuraţie face Ilie Sârbu, conducătorul unei agriculturi de supravieţuire, lipsită de irigaţii şi de îngrăşăminte. Figuraţie face Dan Nica, conducând un minister de Interne înfrăţit cu infractorii, absolut ineficient, dar bugetofag. Figuraţie fac şi parlamentarii, şi ceilalţi miniştri. Figuraţie face, mai ales Traian Băsescu, preşedintele chilhanurilor şi al interlopilor, cel care, în loc să reformeze Justiţia, aşa cum se bătea cu pumnul în piept acum un cincinal, a reuşit s-o blocheze.

Toţi cei de mai sus împreună cu acoliţii lor alcătuiesc un soi de bandă tâlhărească, instituind în România dictatura nulităţilor, a figuranţilor, plini de ifose lipsiţi de calităţi şi mai ales de moralitate.
Din rândul unora de această teapă suntem îndemnaţi să alegem viitorul preşedinte al românilor. Nu avem, de fapt, pe cine alege. Mai mult, se anunţă drept candidaţi, spre a ne face cu adevărat de râsul planetei, şi eternul Vadim Tudor, şi măscăriciul Gigi Becali. Doar EBA mai lipseşte, spre a fi tacâmul complet.

Ridocolul în care am ajuns să trăim ni se datorează în totalitate. Ne-am lăcomit la o sută de lei, la un blid de linte şi la o găleată goală şi am ajuns să fim vanghelizaţi şi băsescizaţi. Ne-am transformat, de bunăvoie, din actorii principali ai scrutinelor electorale în figuranţi ai acestora. Aşa încât e de-a de-a dreptul firesc să fim conduşi, cu tupeu, tot de nişte figuranţi.

Hanibal Giurgescu