Desluşiri: Gogomănii de campanie

Nici în luna lui Cuptor, prin tradiţie destinată relaxării, politicienii (mai precis cei cu deosebire vizibili, adică aceia care nu fac decât să dea din gură, fără ca vorbele lor să aibă vreo consistenţă) nu se sfiesc să iasă – jenant – la scenă deschisă, rostind, care mai de care, gogomănii electorale.
Nu ştiu ce i-a venit lui Emil Boc (tot mai caricatural, prin energia pe care o străduieşte să o degaje sau prin tonul ferm cu care rosteşte sentinţe elucubrante) de nu şi-a lăsat miniştrii să plece în concediu, dar este evident că temperaturile ridicate şi furtunile din ultima vreme le-au afectat serios puterea de judecată. Bâlbâielile lor, atunci când e vorba de măsurile anticriză şi de risipirea banului public, sunt din ce în ce mai jenante. Da, în topul celor mai fanteziste declaraţii, premierul continuă să conducă detaşat. Mai nou, el a decis ca membrii Cabinetului său să-şi taie, de bună voie, a cincea parte din salariu şi să o ofere casierelor din ministerele sau agenţiile pe care le conduc. Nu pentru că suma rezultată ar însemna mai mult decât o parte a cheltuielilor destinate achiziţionării de către Ministerul Turismului a perdelelor absolut necesare, ci, aşa cum sublinia Elena Udrea, din solidaritate cu tot mai numeroşii sărăciţi ai naţiei. E vorba mai curând, vorba lui Caragiale, de un pamplezir, decât de o măsură cu adevărat serioasă ori cât de cât eficientă. Dar Boc, tot mai caraghios atunci când se ia în serios, o ţine pe a lui, şi-i mai trage câte o ameninţare nevoalată. Dar jumătatea pesedită a Executivului îi dă, ca de obicei, cu tifla, şi totul rămâne un joc de imagine, cum să spun, ca în filemle cu proşti.
Interesant, dar şi amar-hazliu, devine faptul că femeile aflate sau foste în Guvern ies cel mai adesea în scenă, oferind spectacole absolut lipsite de graţie. Demisionara cu de-a sila Monica Iacob Ridzi a încercat, a câta oară?, să se apere, fără argumente, de acuzele ce i-au fost aduse public. Am reţinut că ea nu se lasă, merge până în pânzele albe, deşi nu poate articula nici măcar o propoziţie coerentă care să-i explice faptele incalificabile, dar atacându-i pe ceilalţi, pe baza unui rezumat conştiincios făcut al acuzelor pe care le aduce Traian Băsescu oricui altcuiva, numai miniştrilor pedelişti nu.

Aflând că i se pregăteşte o comisie de anchetă parlamentară, se dezlănţuie pe micile ecrane şi Elena Udrea. Osârdia cu care s-a străduit să dea bani pentru publicitate se transformă, la ea, în transparenţă, iar declinul vizibil al domeniului pe care-l păstoreşte – în izbânzi de netăgăduit.
După ce Radu Mazăre a încercat să dreagă busuiocul, în urma prestaţiei sale deloc admirate, de ofiţer nazist, şi Traian Băsescu face acelaşi lucru, luând drumul Dăbulenilor şi jurându-se că numai de acolo a cumpărat şi va cumpăra, cât o trăi, pepeni. Prilej bun şi pentru a-l zugrăvi în culori sumbre, de sabotor al democraţiei naţionale, pe preşedintele Senatului, ce-l pe care tocmai îl ironizase pentru calitatea sa de „şef de bostănărie”.

Trăim, altfel zis, în plin derizoriu. Pe de o parte, statul continuă să se împrumute, nebuneşte aş zice, iar pe de altă parte suntm bombardaţi cu vorbe la întâmplare, care spun despre orice, dar nu şi despre problemele reale ale ţării. Guvernul este, pe mai departe incoerent, departe de a-şi îndeplini promisiunile făcute cu aparentă seriozitate. Nici vorbă de legea salarizării unice, care trebuia de mult isprăvită şi adusă în dezbatere publică, niciun cuvând despre nefericitul impozit forfetar, despre neimpozitarea profitului reinvestit.

Este evident să premierul n-are nicio viziune economică şi că miniştrii din subordinea lui sunt nişte bieţi cârpaci. Nu reuşim să aflăm încotro ne îndreptăm, după opt luni de derivă. Ce notă scadentă vom avea de achitat, mai devreme sau mai târziu. În afara unor gogomănii de campanie, demnitarii nu scot o vorbă pe înţelesul nostru. Mai mult, dau de înţeles, cu zâmbete scârbite, că nicio reducere de salariu nu i-ar afecta aşa cum ne afectează pe noi, ceilalţi. Sfidaţi, minţiţi şi înşelaţi, de îndreptăm, încet, spre toamna, pe care am dori-o izbăvitoare.

Hanibal Giurgescu