Desluşiri: Începutul sfârşitului

Este limpede că vremea decontărilor se apropie. Cele două partide care s-au coalizat, pasă-mi-te, pentru ca România să traverseze criza economică fără prea mari şocuri, sunt pe cale de-a de despărţi (ceea ce era evident de la început, doar durata coabitării intrând în discuţie). Depinde (pentru ele, evident) cât vor avea de plătit în faţa electoratului pentru dezastrul la care au contribuit în cote egale.

Defectele Cabinetului Boc sunt nenumărate, iar a încerca acum, când el este pe cale de disoluţie, să le enumerăm şi să le analizăm seamănă mai mult a pierdere de vreme. Rezultatele activităţii acestui Executiv sunt, fără nicio îndoială, catastrofale. Iar deserviciile făcute democraţiei româneşti, aşa firavă cum este, pot fi apreciate ca imense.

Pur şi simplu, Guvernul a reuşit să aneantizeze Parlamentul, transormat într-o instituţie moartă, preocupată doar de activitatea unor comisii care să încerce a contabiliza excesele de autoritate ale unor miniştri, soldate cu pirderi bugetare consistente. În rest – nimic. Iar metoda asumării răspunderii de către Guvern pe acte legislative esenţiale pentru prezentul şi viitorul ţării este de-o imoralitate fără seamăn, depăşind în sfidare practica ordonanţelor de urgenţă, care, de fapt, nu obligă la niciun fel de urgenţă.

În aceste zile se tot discută despre asumarea răspunderii Cabinetului actual pe legile educaţiei, pe legea salarizării unice a bugetarilor şi pe cea a pensiilor de stat. (Se pare că au fost uitate codurile de procedură, care urmau să străbată aceeaşi cale scurtă spre a ajunge la promulgare.) E vorba de acte normative de-o excepţională importanţă, care ar necesită a dezbatere parlamentară serioasă, dar şi consultarea opiniei publice. Dar gărbitul Executiv nici nu se gândeşte la aşa ceva. Iar asta – e bine de reţinut – în condiţiile în care respectivele legi nici măcar nu au fost elaborate în forma lor finală!
Atunci, pe ce anume se dă toată această bătălie?

Miza este, indiscutabil, scoaterea, într-un fel sau altul, a PSD de la guvernare, astfel încât social-democraţii să rămână cu imaginea unor antireformişti, în contrast cu democrat-liberalii, adepţi, doar în aparenţă, ai reformelor. Problema este că nu doar bifarea unor acţiuni în forţă ale Cabinetului, care să verifice dacă Parlamentul funcţionează după dorinţele lui, ar trebui să reprezinte substanţa acestor demersuri, ci conţinutul respectivelor legi, la care nu se face vreo referire precisă. De parcă, oricum ar fi ele, reformarea – în bine – ar fi absolut obligatorie. Apoi, prin asemenea demersuri, cred că autoritatea Legislativului este mult subminată, cu intenţie sau din simplă nerozie. În fond, Parlamentul ar trebui să fie acela care să controleze activitatea Executivului, şi nu invers.

E cert că am intrat într-un cerc vicios, cu tente diversioniste, care e menit a deturna atenţia populaţiei de la marile sale probleme, cu care se confruntă deja, dar care se vor agrava considerabil în următoarea perioadă de timp. Până acum, cetăţenii n-au primit decât mesaje vagi în legătură cu ceea ce li se pregăteşte, aşa încât atenţia le-a fost atrasă de subiecte minora, chiar „ridicole”, cum le eticheta preşedintele Traian Băsescu, de genul scenelor de zeci de mii de euro ale Monicăi Ridzi sau Elenei Udrea.

Politicianismul a luat, în ultima vreme, locul demagogiei, pentru că, în plină sărăcire cronică, nu se prea pot face promisiuni de genul acelora din campania electorală. Aşa încât politicienii se atacă reciproc, dar este vizibil că o fac doar pentru că n-au la îndemână o altă carte de jucat, pentru că nu mai au aşi pe mânecă. Aşa încât se faultează reciproc, fac nesfârşite vocalize, doar-doar vor reuşi să ne distragă atenţia de la ceea ce ne doar – şi ne va durea din ce în ce mai tare – cu adevărat.

Nu mai este mult până când acest joc stupid va lua sfârşit. Fără a desemna vreun învingător, dar numărând câteva milioane de români care s-au lăsat iluzionaţi de pomeni electorale şi de elecubraţii privind faptul că vor trăi (mai) bine. Toate aceste speranţe vane se vor nărui până la sfârşitul acestui an, iar plata căderii în amăgire se va face, cu duritate, începând de anul viitor.

Hanibal Giurgescu