Desluşiri: La capătul răbdării

O parte dintre sindicatele bugetarilor se află pe picior de grevă generală. Pentru început, de numai o zi. Se pare că oamenii au ajuns la capătul răbdării. Guvernul se dovedeşte a fi nu doar neputincios şi nepriceput, dar şi extrem de orgolios, de tâfnos.

Lui Emil Boc îi tună şi-i fulgeră în permanenţă. Probabil că ne consideră pe toţi nişte troglodiţi, pe care tot se chinuieşte să-i facă să priceapă ceva. Sau poate că de vină o fi panica. Atunci când nu-ţi iese nimic, atunci când nu mai ştii pe unde-i ieşirea, atunci când simţi că se apopie, iminent, sfârşitul, care mai poate fi şi ruşinos, este, pe undeva, omeneşte să să-ţi pierzi cumpătul.

Întâi de toate, ceea ce-i revoltă pe oameni este minciuna, înşelătoria – în văzul lumii. Ţi se spune că salariile nu se vor micşora. Aşa este, la prima vedere. Dar avem de-a face cu un sofism: salariile vor rămâne aceleaşi, doar că ele vor include şi o serie de sporuri, între care şi acela de vechime, care la unii reprezintă un sfert din leafă. Însă Boc şi Pogea o ţin într-una pe-a lor, iritând populaţia.

Pe de altă parte, grila de salarizare este profund nedreaptă în ceea ce-i priveşte pe profesori, pe medici, dar şi pe funcţionarii publici. Profesorul se trezeşte în ultima treime a amintitei grile, ceea ce este ofensator pentru prestigiul social şi pentru importanţa profesiei pe care o practică şi de la care, cu toţii, avem atâtea mari pretenţii.

Dacă nu e important să avem profesori, să închidem şcolile! Situaţie în care nici tinichigiii şi nici ospătarii doriţi de şeful statului nu vor mai fi pregătiţi, devenind, ca majoritatea politicienilor, autodidacţi.

Estre peste măsură de suspectă şi graba cu care se doreşte a fi adoptate, prin evitarea dezbaterilor parlamentare, nişte legi atât de importante. Termenul pe care ni l-a fixat FMI era, dacă ţin bine minte, sfârşitul lunii octombrie. De ce trebuie neapărat să ne grăbim, să facem un lucru de mântuială - doar pentru că lui Boc i s-a năzărit să fixeze 15 septembrie ca dată limită? Nu era mai normal ca, încă o lună, legile să stea în Parlament, spre a fi analizate în amănunt şi a se ţine cont de nenumăratele amendamente ce i s-ar mai fi putut aduce?

Nu! Premierul spune că e bună doar o lege care-i nemulţumeşte pe toţi. Vrea să ne sugereze, prin asta, faptul că şi el e bun ca prim-ministru, din acelaşi motiv. Un soi de: operaţie reuşită, pacientul mort!
Fapt este că ne aşteaptă o toamnă extrem de agitată.

Nedreptatea nu poate fi tolerată la nesfârşit. De ce n-au existat astfel de nemulţumiri, precum cele de acum, în perioada anterioarei guvernări? De ce nu s-au revoltat, ca acum, toate categoriile sociale? Pentru că erau legile proaste, probabil. Iar oamenii se ajungeau cu banii. Până când a venit un guvern incompetent, care a încurcat definitiv borcanele şi totul s-a dus de râpă, în primul rând nivelul de trai.

Ni se tot promite că vom avea venituri mari în 2015. Dar destui dintre noi nu vor apuca acea dată. Să fim chiar aşa de risipitori cu scurtele noastre vieţi încât să ne permitem să aşteptăm cu deceniile pentru a o duce mai bine? Sigur că oameni precum Berceanu, Videanu, Pogea şi încă destui alţii nu vor aştepta atât.

Ei sunt bogaţi şi azi, chiar dacă, la rându-le, bugetari. Aşa cum bogat este şi preşedintele ţării, şi întregu-i neam, cu toate că, de cum a ieşit din facultate, Traian Băsescu a fost bugetar. Un bugetar bişniţar, într-o primă fază, păcălind statul pe cât de mult a putut, apoi un bugetar cu influenţă, care s-a atins consistent de borcanul cu miere al avantajelor de a fi ministru sau parlamentar, primar sau şef de stat. Ei nu intră, desigur, în socoteala pe care ne-o facem noi, cei de rând.

Probabil că Guvernul va cădea după atâtea scandaluri. Putea să cadă şi cu mai multă demnitate, dacă social-democraţii nu s-ar fi lăcomit într-atât. Şi dacă ar fi avut şi o brumă de simţ politic treaz. Aşa, însă, Executivul va fi, pentru totdeauna, acoperit de ruşinea de-a fi fi fost în stare să administreze ţara şi de a fi nemulţumit toate categoriile sociale. Acesta se pare că a fost visul pe care şi l-a împlinit aevea preşedintele, către sfârşitul mandatului său.

Hanibal Giurgescu