Desluşiri: La limita lehamitei

Suntem într-un moment în care instituţiile statului au încetat să mai funcţioneze. Toată lumea nu face altceva decât să aştepte rezultatul final al alegerilor prezidenţiale, după care se speră în încetarea războiului româno-român care durează de mai bine de doi ani.

Speranţele de mai bine sunt, însă, extrem de firave. Optimişti din fire, ne facem curaj şi ne spunem că măcar cu o brumă de pace socială tot ne vom alege. Mitingurile electorale se îndesesc, iar tonul lor se ralicalizează până la atingerea neverosimilului. Imaginea primarului Solomon, la Cetatea, mă va urmări multă vreme. Să-l ameninţi pe Mircea Dinescu cu aruncarea dincolo de Dunăre, de pe propria lui proprietate, dar şi neruşinarea de a-i lua microfonul, chiar la el acasă, arată că mitocănia românească a ajuns la cote alarmante.

Ne aflăm, fără îndoială, la limita lehamitei. Traian Băsescu ţine cu orice preţ să câştige, minţind, fără să clipească, la orice apariţie publică. E când lacrimogen, când violent, când patetic, când sarcastic. Tunurile sale sunt îndreptate către Ion Iliescu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Viorel Hrebenciuc, Marian Vanghelie, atrăgându-se, astfel, atenţia asupra unor oameni pe care Traian Băsescu n-a reuşit să şi-i subordoneze, aşa cum a făcut-o cu baronii din propriul său partid.

În plină criză economică, afişele şi bannerele trădează o suspectă opulenţă. Preşedintele ţării, pe de altă parte, şi-a uitat cu totul de îndatorirle sale, existente în fişa postului. Ţara n-are Guvern, dar nici preşedinte nu mai are. I se programează doar spectacole politice. Şeful statului este, în aceste momente, simplu candidat, deşi îşi primeşte salariul de preşedinte şi beneficiază de toate binefacerile postului pe care nu-l mai ocupă. Aşa cum a făcut-o de-a lungul întregului an, încercând să prostească mulţimile cu apetitul său, brusc descoperit, pentru serbări câmpeneşti ori pentru sărbători ale unor localităţi, prăznuite din bani publici.

Faţă de Traian Băsescu, cel din 2004, cel de astăzi este un banal flaşnetar, care pune pretutindeni aceeaşi placă ştirbită: dragostea pentru tricolor, care-i stoarce în permanenţă lacrimi, grija faţă de ţăranii din care se trage, imaginea comandantului cu mână fermă pe cârmă, în plină furtună, adică tot atâtea refrene lipsite de miză. Nu spune nimic din priorităţile – altele decât cele politice - ale unui eventual viitor mandat al său, nu vorbeşte mai nimic despre ceea ce a întreprins – în afară de scandaluri – în cei cinci ani de şedere la Cotroceni, nu scoate o vorbă despre destinul european al ţării. El e preocupat, în exclusivitate, de grupul de la Grivco, de parcă cel de la Golden Blitz n-ar mai exista.

Ţintele sale predilecte – presa şi mogulii – arată limpede că nu marile probleme ale României îl frământă, ci numai propria-i imagine. Nu spune un cuvânt despre com vor intra românii în sărbătorile de iarnă, cu salariile zeciuite, sau despre ce-i aşteaptă începând de anul viitor.

El are propria-i bătălie, fără legătură cu poporul pe care îl invocă la nesfârşit, iar adversarul său de moarte este Parlamentul, pentru simpul motiv că se află pe celălalt taler al balanţei puterilor în stat. Nici pentru Justiţie n-are vreo preţuire. Ţintele sale sunt nişte oameni în carne şi oase, pentru nu are acces la idei, la iniţiative care să vizeze concilierea şi bunăstarea generală.

După chipul şi asemănarea sa, au apărut ca ciupercile după ploaie politicieni care-i seamănă leit prin tupeu, dispreţ faţă de cei mulţi şi fariseism – gen Udrea, Ridzi, Anastase, Boureanu, Hoară, Toader sau (mai ales) mezina sa, care are drept unică scuză că nu şi-a putut alege tatăl.

Ziua de Sfântul Nicolae este aşteptată ca o izbăvire, deşi greul – pentru noi, cei mulţi – de atunci încolo va începe cu adevărat. În 2009 am fost bombardaţi de ameninţări şi de scăderi dramatice ale veniturilor. Din 2010 ne putem aştepta la piederea locurilor de muncă, la scumpiri sau la curbe de sacrificiu. Acesta ar fi, de fapt, bilanţul şi perspective ultimilor cinci ani de mandat prezidenţial.

Apropo: mai trăiţi bine?

Hanibal Giurgescu