Desluşiri: Patronul debusolat, dezinformat şi nepriceput

Acesta, din titlu, poate fi definiţia cea mai exactă a statului român din anul 2009. Cei care se află în slujba unui astfel de patron au mult(e) de suferit, aşa cum lesne se poate constata, de la constituirea actualului Guvern bicefal şi până azi.

S-a tot spus, nu doar de către politicieni, ci chiar de către comentatori ce se pretind a fi avizaţi, că administraţia românească este una umflată cu pompa, obeză şi ineficientă. Aşa se vorbeşte doar atunci când lipsesc datele concrete, când se aruncă judecăţi de valoare discutând la general, dându-ţi cu părerea în legătură cu ceea ce crezi că s-ar întâmpla de fapt, deşi n-ai habar de realitate. Aşa procedează, de pildă, însuşi preşedintele ţării, garant al statului de drept, care spune că, gata!, 20 la sută dintre bugetari trebuie aruncaţi pe drumuri. Dar, de fapt, nu voia să vorbească despre ce vorbise de fapt, adică despre bugetari, ci despre bugetarii din administraţie. Adică despre aceia terorizaţi verbal, cu ameninţări nenuanţate, de Emil Boc, încă din ianuarie încoace. Aceia care au tot pierdut din venituri, făcându-şi în continuare treaba.

Mă refer, desigur, la funcţionarii serioşi, de carieră, nu de cei aduşi pe criterii politice tocmai de către cei care-i consideră acum indezirabili. De fapt, nu ei vor fi disponibilizaţi. Ci tocmai aceia care ştiu despre ce e vorba prin birourile unde lucrează.
Atunci când e vorba de a ne cantona în concret, lucrurile se schimbă. Se constată că personalul celor mai multe primării este insuficient, adevăr valabil şi în ministere sau în agenţii guvernamentale. Dar guvernanţii se simt bine doar atunci când bat câmpii, recitând banalităţi învăţate pe dinafară, în timp, fără legătură cu ceea ce există, de fapt, dar ei nu ştiu.

Bunăoară, vine premierul şi cere să se reducă la jumătate numărul agenţiilor existente. Dar câte sunt acestea? – este, pe bună dreptate, întrebat. Pusilanimul cosaş habar n-are. Dar e făclos şi dictatorial atunci când ordonă aşa, în dorul lelii. După care iar ezită, iar cere consultări cu miniştrii, mereu în weeek-end. El, primul ministru, n-are un ceas de concediu. Dar nu face nimic în largul timpului pe care, zice-se, îl acordă treburilor ţării. Intezice concediile subordonaţilor, în cel mai pur stil ceauşist. Îi place să pară puternic, să i se ştie de frică. Stau şi mă întreb cum o fi arătat omul ăsta atunci când era la catedră. Tot aşa de superficial, de urechist?

Aparatul pe care-l doresc împuţinal preşedintele şi trâmbiţa lui a fost creat de stat. Statul îi e patron. Dar e un patron care, în mediul privat, ar fi fost linşat de angajaţi, într-atât e de prost administrator, de indecis, de prost comunicator. Dacă se cuvenea cu adevărat acţionat, cele două partide aflate în cârdăşia numită Executivul României ar fi socotit cu atenţie, ar fi măsurat de zece ori pentru a tăia o dată, nu s-ar fi repezit să înfiinţeze ministere inutile, nu s-ar fi bătut pe împărţirea funcţiilor, adică ar fi acţionat responsabil, aşa cum ne cere nouă, celor mulţi, fără putere (în afară de accea de a nu dori puterea, pentru a-l parafraza pe Havel), să acţionăm.

Se puteau lua nenumărate măsuri inteligente şi eficiente pentru limitarea efectelor crizei în ţara noastră. Mai erau destule de privatizat, mai erau instituţii de stat cu autofinanţare care puteau fi reproiectate într-un cadru mai strict de acţiune şi, implicit, de remunerare, se putea umbla la destule donaţii/ajutoare inutile ale statului şi nu s-ar fi pus nicicum problema ştergerii unor datorii. Se poate sau nu umbla la salariile din aşa-zisele regii autonome? Sunt sau nu (şi) ale statului?

E limpede pentru omul de rând că nu el şi nici alţii asemenea lui n-au înfiinţat nişte agenţii, ci statul. El, omul obişnuit, şi-a vândut forţa de muncă fără să se gândească la faptul că patronul său este inconştient. Acelaşi om a făcut, având siguranţa locului de muncă, împrumuturi în bancă, pe măsura venitului pe care l-a considerat a fi măcar constant, dacă nu şi într-o eventuală creştere, odată cu trecerea timpului. Acum i se spune că e inutil şi trebuie să plece acasă, pentru că patronul a înfiinţat o anumită instituţie fiind ori beat, ori nebun. Acum – nu mai are nevoie de ea. Dar nici de cei care l-au slujit până acum. Ce au să facă – e treaba lor! Să candideze ca independenţi şi să meargă la Bruxelles, dacă n-au de treabă pe aici!

Dezinformat, nepriceput, patronul respectiv este, pe deasupra, şi cinic. Nu dialoghează cu cei pe care-i dă afară fără să le poată imputa altceva decât că, în inconştienţa lui, i-a angajat. Oferindu-le speranţa într-o carieră. Care, iată, se fracturează brusc. Iar de vină este lucrătorul, nu patronul debusolat.
Astăzi plâng unii, nevinovaţi. Mâine, nu mai târziu, va veni şi rândul vinovaţilor. Care au a plăti înmiit, după dimensiunea răului făcut.

Hanibal Giurgescu