Desluşiri: Reîntoarcerea la nesiguranţă

Ziarul Atac, 9 decembrie 2009, Ora 21:51

  • print
  • |
deslusiri-reintoarcerea-la-nesiguranta-1.jpg

Parcă nici n-ar fi fost – aceste ultime alegeri parlamentare. Ne aflăm exact în acelaşi punct în care ne situam înaintea lor. Adică n-avem Guvern, n-avem o majoritate parlamentară stabilă, n-avem Buget, n-avem banii pe care contam, fie ei şi împrumutaţi, n-avem speranţe de redresare. Avem, în schimb, un preşedinte ales la limită, un scrutin contestat pentru fraude, salarii diminuate şi perspectiva sumbră a unor sărbători de iarnă care se anuţă a fi cele mai austere din ultimii ani.

Suntem, iar, bântuiţi de nesiguranţă. Ne-am reîntors la o stare de spirit cu totul contraproductivă. Partidele, cu excepţia UDMR, grupare mereu dispusă la guvernare, se uită chiorâş unele la altele. PNL şi PSD au opţiunile divizate între a face pasul către un PD-L cu care n-au putut coabita şi a rămâne în opoziţie.

Liderii lor, până mai deunăzi admiraţi şi aclamaţi la unison, sunt în situaţia delicată de a fi obligaţi să aleagă între rectitudinea morală declarată de-a lungul unei campanii electorale istovitoare şi presiunile exercitate mai ales din teritoriu, de-a căuta să se apropie de borcanul cu miere, chiar dacă aproape gol, al puterii.

E greu de decis în asemenea condiţii. Există chiar riscul major ca unele conduceri să fie schimbate, ca unii lideri să sară în altă barcă ori să iasă de-a dreptul din politică sau chiar să asistăm la sciziuni, dar şi la dezertări spectaculoase.

Pe de altă parte, mediul de afaceri, intern şi internaţional, şi-a cam pierdut răbdarea şi bate din pinteni pentru încetarea acestui nesfârşit joc politic, lipsit de perspectiva vreunei construcţiei temeinice. În Austria, cel mai mare investitor din România, au început deja să apară articole critice cu privire la modul bizar în care preşedintele ţării a înţeles până acum regulile democraţiei şi ale interesului naţional, ceea ce arată dezamăgirea oamenilor de afaceri de acolo legată de rezultatele votului din 6 decembrie.
Totul pare să spună că ne-am pierdut, pentru o bună perioadă de vreme, încrederea unii în alţii şi, cu toţii, încrederea în redresarea situaţiei actuale. Traian Băsescu nu dă semne de preocupare în această direcţie şi pare a-şi savura în continuare euforia succesului, dacă nu cumva înceracă să pună, cumva, în ordine rezultatele care i-au adus o victorie la limită, lipsită de glorie.

Nimic nu funcţionează, în acest moment, în ţară, în afara rezolvării problemelor curente, a desfăşurării activităţilor rutiniere. În schimb, agitaţia cetăţenilor e maximă. Pentru anul viitor de anunţă o diminuare drastică a numărului bugetarilor, şomajul a atins cotele cele mai înalte din ultimii cinci ani, iar achitarea pensiilor şi salariilor devine, de la o lună la alta, tot mai anevoioasă.

Milioanele de euro cheltuite, cu voioşie, aş zice, în ultimii doi ani, în care nu ne-am preocupat decât de alegeri şi de referendumuri, merg la coşurile de gunoi, unde sunt aruncate afişele, pliantele sau bannerele sau au intrat, cu ţârâita, în buzunarele celor care s-au arătat dispuşi să-şi vindă votul pentru un blid de făină sau un chef de-o noapte.

Ţara se află la o răscruce de drumuri împotmolite. Iar şi iar, politica a luat primul plan, iar viaţa de fiecare zi devine o anexă a acesteia, căreia nu i se acordă prea mare importanţă. Am uitat, parcă, să ne mai bucurăm, am uitat de sfintele sărbători, de darurile pe care ar trebui să le facem declor dragi, cuprinşi de-o ură şi de o dihonie peste marginile firescului, care ne dezumanizează cu fiecare zi ce trece.
Comentariile cititorilor de pe Internet sunt pline, cu toatele, de otravă, mustind de duşmănie reciprocă, de parcă postacii de serviciu nu s-ar fi mişcat, nici după luni întregi de campanie, de la locurile lor, din subteranele civilizaţiei adevărate.

Ne-am întors, aşadar, la felul nostru de-a fi şi de-a ne înţelege viaţa – nu doar ca pe o luptă cu fantasmele –, pe care speram să-l abandonăm după alegerea şefului statului. Nu e nicidecum un blestem venit de undeva, de departe, ciblestemul pe care ni-l adresăm noi, unii altora, în culcare şi-n sculare. Ne înjurăm şi de dispreţuim reciproc cu aceeaşi seninătate cu care ne spunem, parcă scrâşnit, „o zi bună”, deşi nu ne-o dorim a fi astfel. Şi, după cum acţionăm, nici nu va fi.

Hanibal Giurgescu

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
20:33
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou