Desluşiri: România bezmeticită

Privită de undeva, din exterior, România pare a nu mai fi în toate minţile. Politicienii vorbesc vrute şi nevrute, întrecându-se în a minţi, fără să mai ţină seama de lipsa absolută de verosimilitate a discursurilor tot mai dezlânate, în vreme de oamenii de rând se aşteaptă, cu fiecare zi, la tot ce mai rău, mai de neimaginat ieri.

Am trăit să auzim şi asta: cu toată starea cumplită a drumurilor din ţară, turism se poate face, cu deplin succes. Pentru că turiştii vin cu avionul, în cea mai mare parte a lor. Şi, ajunşi pe meleagurile noastre au numai cuvinte de admiraţie la adresa frumuseţilor patriei noastre şi la adresa noastră, a minunaţilor oameni care vieţuiesc pe-aici. Aşa minte, în direct, preşedintele ţării. Lăudând admirabilele reuşite, doar de el văzute, ale turismului românesc din perioada fastă în care acesta o are la cârmă pe cea numită de norod, cu neascunsă admiraţie şi precisă trimitere istorică, Duduia.

În consecinţă, Radu Berceanu declară că o să cam renunţe la multpromisele autostrăzi, de care şi Traian Băsescu nu se prea arăta încântat, pe când era ministru al transporturilor. Aşa că tot ce s-a promis de prin ianuarie încoace, toată bătaia cu pumnul în pieptu-i de aramă a premierului, n-a fost decât flecăreală.

În acelaşi timp, Educaţia, prioritatea numărul 1 a ţării de douăzeci de ani încoace, e-n ceaţă absolută. Ecaterina Andronescu a reuşit să abramburească puţinul ce rămăsese teafăr după catastrofalu-i mandat anterior.

Legea salarizării e altceva decât s-a spus. Un muncitor de o anumită categorie poate avea salariu diferit în funcţie de domeniul în care lucrează, o contabilă de şcoală cu studii medii câştigă mai bine ca un profesor cu studii superioare, aşa cum la fel câştigă şi un salariat cu liceul la bază, dacă e funcţionar parlamentar.

S-a zis că nu vor exista excepţii de la regulă, dar ele există cu duiumul. Aşa cum există şi tot felul de capcane, de care nici cei care au negociat legea n-au avut habar. Aşadar, sporurile vor dispărea nu din anul viitor, ci chiar din acesta, chiar dacă legea, de fapt, nu e pusă în aplicare. La fel, reducerea de salariu de 15 la sută, pe care o vom suporta în ultimele trei luni ale acestui an (parcă) blestemat, se va repercuta şi asupra salariilor din 2010, căci acelea din decembrie, reduse, vor fi îngheţate la aceeaşi valoare.

România nu e bezmetică din fire, ci a fost bermeticită de un Guvern ai cărui componenţi ar trebui obligaţi să treacă, de urgenţă, prin filtrul unui atent examen psihiatric. De ce nu cade, cum ar fi logic, firesc, un astfel de Executiv pentru al cărui final ar trebui aduse, în fine, anunţatele (de către chiar născocitorul ciumei numite Cabinetul Boc) ţepe din piaţa publică?

Nu cade pentru că Mircea Geoană e lipsit de demnitate şi de bărbăţie, fapt pentru care Palatul Cotroceni va rămâne pentru el doar un vis, oridecâteori va candida de acum înainte. Cât despre colipul său, care şofează prin Bucureşti la doar 16 ani, ce să mai vorbim...Dar a fost şi el bun la ceva, dovedindu-ne că şi Geoană poate minţi cu aceeaşi uşurinţă şi lipsă de responsabilitate ca şi Băsescu, afirmând că feciorul şi-ar fi luat carnet de conducere B1, deşi în Bucureşti nu există o şcoală care să pregătească pentru asemenea gen de permise.

Ba, mai mult, tupeul de beizadea al fiului său e înlocuit de preşedintele Senatului cu atacul politic al adversarilor! Mare dreptate avea Ion Iliescu, care nu s-a dezis nici până azi de eticheta pe care aplicat-o în deplină cunoştinţă de cauză. Poate, însă, că a fost prea blând, în stilul prietenului său, Silviu Brucan, a cărui profeţie nu s-a împlinit, deşi cele două decenii pe care ni le oferise spre ieşirea din prostie sunt aproape de încheiere.

Într-o ţară în care preşedintele n-a făcut niciun compromis de-a lungul unui mandat de cinci ani (care ni s-au părut a fi cincizeci), dar ne-a oferit o soluţie imorală când a alcătuit primul guvern şi ne-a dăruit imaginea vie a coşmarurilor sale, cu prilejul celui de-al doilea, nu ne putem aştepta la mai mult.
Nervii sunt gata-gata să cedeze, şi câteodată nu mai pot fi stăpâniţi. Elevii unui liceu au fost gata-gata să-i ia la bătaie pe inspectorii care veniseră să le schimbe, zam-nesam, directorii. Zilnic, aflăm de câte o spargere, de focuri de armă, de reglări de conturi între grupările mafiote. Dar şeful statului susţine că, în pofida evidenţelor, trăim bine, iar ţara merge pe drumul cel bun. Parcă, mai curând, pe cel fără de întoarcere.

Hanibal Giurgescu