Desluşiri: Toamna nesfârşitei vrajbe

Ziarul Atac, 30 septembrie 2009, Ora 22:37

  • print
  • |
deslusiri-toamna-nesfarsitei-vrajbe-1.jpg

În loc să se mai liniştească, după atâtea tensiuni la care a fost supusă pe tot parcursul acestui an profund nefast pentru România, viaţa noastră – şi politică, şi economică, ba până şi, prin contaminare, chiar aceea de fiecare zi – se învolburează tot mai tare.

Dacă până şi instrumentiştii Filarmonicii „George Enescu” au ajuns să convieţuiască, greu, în zâzanie! Până când şi la Teatrul de Operetă sunt tensiuni!

De la situaţia copiilor, încă din grădiniţă, până la cea a pensionarilor – totul stă sub semnul unei nesfârşite vrajbe. O vrajbă creată şi întreţinută atât de un guvern iresponsabil şi, ca atare, ineficient, cât şi de liderii politici care ne decid, în această perioadă, prezentul şi viitorul: Emil Boc, Mircea Geoană şi, cu voia dumnevoastră, ultimul dar mereu cel dintâi pe listă (pe toate listele!), Traian Băsescu.

Comedia iscată de mazilirea lui Dan Nica – personaj, altfel, şters şi lipsit de vreo performanţă (în afară de aceea de „a călca pe un muşuroi de furnici”, pe care le-a lăsat, apoi, să zburde-n voie) în domeniul de care pretinde a se fi ocupat – pare să fie una fără sfârşit, aşa cum este şi una fără conţinut. E limpede că PD-L a vreut să-şi şicaneze partenerul de guvernare, încercând să-l mai păcălească o dată.

După ce şi-a perindat pe la MAI doi miniştri cu viaţă publică scurtă – Oprea şi Dragnea –, PSD a înghiţit, fără să o fi simţit, pare-se, nici până acum, o primă găluşcă, pierzând un post în Guvern. Cum? Păi, scaunul de vicepremier era tot al social-democraţilor. Aşezându-l pe Dan Nica pe două fotolii, oamenii lui Geoană au pierdut un post important. Acum, li s-a propus să mai piardă unul, aşa, ca între parteneri loiali de guvernare!

PSD a pretins că joacă tare şi a susţinut că iese din toată această joacă stupidă în condiţiile în care Nica va fi revocat de Traian Băsescu. Aparent, n-a fost revocat, deci totul rămâne ca mai înainte. Dar, de fapt, propunând soluţia cu ministrul de Interne fie independent, fie numit din tabăra Opoziţiei, şeful statului l-a şi demis de Dan Nica, în sensul că nu-l mai acceptă. Dar PSD tot n-a ieşit de la guvernare!
S-a spus despre intervenţia preşedintelui ţării în tentativa sa de a media un conflict între cele două mari partide (cărora, cu neascunsă bucurie, el însuşi le-a dat binecuvântarea de-a criza ţara mai abitir decât legendarele lăcuste sau neuitatele ciume) că a fost una raţională, echilibrată, chiar dacă a prelungit haosul. Nu e deloc aşa. Chiar şi cu această ocazie, în văzul tuturor, Traian Băsescu a mai trişat o dată. Iar pesediştii nu s-au prins nici acum.

Propunerea lui Traian Băsescu legată de potenţialul înlocuitor al lui Dan Nica nu este deloc viabilă. Un guvern de coaliţie este o structură politică şi în ea nu au ce căuta independenţii (chiar şi pretinsul independent Predoiu a fost asumat de către democrat-liberali). Apoi, chiar dacă ar fi să acceptăm ipoteza că ar mai putea intra în Executiv încă un independent vopsit, este sarcina PSD de a-l desemna, necum a Coaliţiei. Apoi, postul de vicepremier i-a revenit lui Nica într-o anumită conjunctură, care nu mai există, aşa că, şi pentru acest loc de prim rang în Guvern, PSD ar fi trebuit să aibă pretenţii să-şi numească un om.

Niciunul dintre aceste aspecte n-au fost sesizate, la timp, de social-democraţi. Ori sunt din cale afară de osteniţi, după atâtea certuri stresante, între ei sau/şi cu partenerii, ori nu au deloc simţul orientării politice şi priceperea negocierii, ipostaze ce-i descalifică grav.

Se pare că, furaţi de scandalurile în lanţ, politicienii noştri au uitat să clarifice alte situaţii delicate, precum cele în care ar trebui să se găsească Monica Ridzi şi Elena Udrea. Se înceracă, în schimb, un atac la Radu Berceanu, altfel întrutotul justificat, avâd în vedere situaţia jalnică în care se găseşte infrastructura – nu doar feroviară – din ţară în momentul de faţă.

Aşa că toamna nesfârşitei vrajbe politice şi-a intrat în drepturi, iar tensiunile se vor amplifica, probabil, cu cât ne apropiem de 22 noiembrie.

Hanibal Giurgescu

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
09:55
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou