Desluşiri: Vremea fărădelegii

E greu de înţeles, dar şi mai greu de acceptat faptul că, de la începutul acestui an, România trăieşte o vreme a fărădelegii, care nu dă semne că se va încheia prea curând. Începând cu chiar prima ordonanţă de urgenţă emisă de Cabinetul Boc – cea legată de interzicerea cumulului salariu-pensie –, declarată ulterior neconstituţională, vreme de opt luni am fost martori (afectaţi, însă, în mod direct) ai curse diavoleşti de încălcare a drepturilor câştigate în timp de numeroase categorii de salariaţi. Totul, fără existenţa unei baze legale. Totul – sub imperativul depăşirii crizei, care s-a încăpăţânat, însă, să se adâncească.

Deşi absolvent al unei facultăţi de Drept, Emil Boc a porenit un război împotriva a tot ceea ce a învăţat (de-o fi învăţat) în perioada studenţiei. S-a pus pe scăderea veniturilor românilor, căci altă idee nu i-a putut veni în minte. S-au anulat salariile de merit, premierile, primele de vacanţă, orele suplimentare – toate obţinute, până acum, în conformitate cu legile în vigoare. Ce a pus în loc pusilanimul premier? Doar ordonanţe de urgenţă, elaborate pe picior şi care s-au dovedit a fi, într-un ritm incredibil, pe alături de prevederile Constituţiei.

Acum, acelaşi Guvern care s-a dovedit incapabil să limiteze proporţiile unei crize economice pe care polonezii, de pildă, prin înţelepciune, n-au cunoscut-o, revine la aberanta idee a celor zece zile de concediu obigatoriu fără plată, pentru toţi bugetarii, în perioada lunilor de toamnă. Nici pentru această nefastă iniţiativă nu există cadru legal.

Se discută acum de o abordare, la mica înţelegere, astfel încât ordonatorii de credite să-i convingă pe angajaţii statului să renunţe de bună voie la drepturile lor salariale şi să-i trimită acasă, pentru odihnă, într-un moment în care ar fi nevoie de mai mult ca oricând de efort concentrat. Chiar şi şcoala ar urma să înceapă cu zece zile mai târziu, pe fondul dorinţei proclamate – dar imposibil, încă, de pus în practică, datorită lipsei de viziune şi de competenţe – de reformă a învăţământului. O reformă care va porni printr-o vacanţă suplimentară, de nimeni dorită ori solicitată, cu excepţia unui Executiv năuc, care a pierdut total legătura cu realităţile ţării pe care pretinde a o guverna.

În tot acest timp, pe fondul unei austerităţi suportate doar de cei şi-aşa lipsiţi de mijloace decente de trai, demnitarii petrec, la fiecare sfârşit de săptămână, de parcă am traversa o perioadă de explozivă creştere economică.

Preşedintele ţării, aflat ba la un târg, ba la o serbare câmpenească, poposeşte pe Litoral, în ultima duminică a lui august, şi dansează, şi se pozează cu admiratorii, după ce, cu puţin timp înainte, îi povăţuise pe profesori să nu mai solicite creşteri salariale, căci acestea ar urma să fie înghiţite, după alegerile prezidenţiale – ca după orice fel de alegeri, de altfel – de inflaţie. Asta după ce, înaintea alegerilor parlamentare din toamna trecută, promulgase legea de mărire a salariilor dascălilor cu 50 de procente, fără să-i mai treacă, apoi, prin cap, să ceară şi aplicarea ei.

Avem un Guvern care, cu două zile înainte de a-şi asuma răspunderea (cu iresponsabilitate) în faţa Parlamentului, pe care-l sfidează cu neruşinare, n-a izbutit să finalizeze legile atât de importante pe care s-a angajat să le definitiveze de luni de zile. Încă se mai bâjbâie la legea unică a salarizării, legile educaţiei bat pasul pe loc, nu se ştie cum vor fi restructurate agenţiile guvernamentale şi care dintre ele vor intra în acest proces şi se insistă, iar, pe interzicerea cumulului pesnie-salariu, în încercarea disperată de a mai da o lovitură „bugetarilor de lux” precum profesorii şi actorii.

Vremea fărădelegii se dilată ameninţător, determinată şi ocrotită de lipsa de interes, de idei şi de profesionism a două partide care, contrar declaraţiilor pe care nu încetează a le face, se simt bine împreună, având acelaşi obiectiv – spolierea, până la marginea suportabilităţii a unei naţiunicare nu-şi mai regăseşte echilibrul moral.

Mai sunt puţine zile până când va începe, oficial, campania pentru prezidenţiale. Miza este uriaşă. Putem avea neşansa – de noi construită – să continuăm să trăim în fărădelege. Plătindu-ne scump credulitatea şi lipsa de atitudine. Dar, poate, n-aduce anul ce-ar putea aduce aduce un vot inspirat la sfârşitul lui noiembrie.

Hanibal Giurgescu