Eternități de o zi: Cu dreptul în stângul

Dacă v-ați gândit, cititnd titlul, că ar fi vorba în continuare de PD-L, care și-a dat cu dreptu-n stângul atunci când a trecut, pe șest, de la doctrina social-democrată la cea de populară europeană (cam imprecisă ca ideologie, ce-i drept), ați ghicit doar pe jumătate intențiile autorului. Cred că acela care și-a dat cel mai tare, dar și cel mai vizibil, cu piciorul de jucător în acela de arbitru este președintele încă în exercițiu al țării.

Traian Băsescu a greșit profund, deși nu va recunoaște niciodată, public, acest lucru, în momentul când a ales soluția Emil Boc în postură de șef al Executivului. Individul este doar servil, nimic mai mult. Nu are charismă, și-a uitat, în postura de lacheu, discursul care îl făcuse cunoscut și agreat, nu are habar de legislație (de parcă ar fi urmat aceleași școli cu Udrea și Ridzi), de economie sau de diplomație.

Este, altfel spus, un zero absolut. Băsescu a mizat pe cartea obedienței, ar, prea ocupat fiind cu sărbătorile populare, cu șprițurile și cu degustarea brânzeturilor, a cam uitat că se făcuse și prim-ministru.Așa că l-a lăsat pe Boc să conducă. Dar acesta habar nu avea, așa încât i-a delegat competențele lui Pogea, care habar n-avea ce-i aia o competență, el neavând vreuna. De-asta a picat Boc, pentru că a fost lăsat din brațe (e drept că și statura îi permite acestuia să se facă ușor pierdut).

Traian Băsescu nu s-a lăsat, însă. (Așa cum și PD-L a rezistat, eroi-comic, până-n ultima clipă, deși ar fi procedat mai inteligent demisionând în bloc, ceea ce și Tătucul lor le-a reproșat.) I-a ridicat un mic soclu micului premier și l-a lăudat cum nimeni altcineva n-ar fi putut-o face, dacă ar fi avut un minim de bun simț sau, mai curând, simțul ridicolului. După care, după cum îi e obiceiul, n-a mai vrut să audă de fostul primar al Clujului, respingând categoric renominalizarea lui, deși propunerea stupidă a partidului care-l sprijină aceasta a fost.

Traian Băsescu este în cea mai proastă poziție din întreaga-i carieră politică (excluzând perioada de activism comunist). Klaus Johannis ar face diferența, transformându-l într-un soi de Boc. Poate că, mai curând, ar accepta varianta pesedintă a lui Florin Georgescu. Dacă nu cumva îl va propune de Lucian Croitoru, ginerele lui Mugur Isărescu, sau pe Alexandrina Gătej, care n-o fi fost adusă degeaba la Cotroceni, pe bani puțini și vizibilitate zero.

Actualul șef al statului a încercat, ce-i drept, o diversiune, dar partidele i-au anticipat mișcarea. S-a prefăcut a se grăbi. Imediat după căderea Guvernului său, a și inițiat consultările cu partidele parlamentare, așteptându-se să le găsească nepregătite. Dar PNL a venit cu o propunere concretă – primarul Sibiului –, în vreme de, la fel de inteligent, PSD a sfidat inițiativa prezidențială, perfect motivat.
Indiferent ce-ar face în continuare, Traian Băsescu este în pierdere. El reprezintă cauza reală a actualei crize politice. Orgolios fără măsură, cinic și supraevaluându-și calitățile care i-au asigurat un vremelnic succes, dar care nu mai impresionează acum, Băsescu a acționat cu superficialitate, mizând pe inocența contracandiților. Or, până în clipa de față, Crin Antonescu (cel mai inspirat până în clipa de față) și Mircea Geoană (în vizibilă creștere de formă) l-au învins pe favoritul Traian Băsescu. Așa cum se va întâmpla, aproape sigur, și la alegerile prezidențiale.

Băsescu nu mai are ce propune, ce oferi țării. A mințit acum cinci ani, a continuat să mintă pe parcursul tuturor acestor cinci ani, iar faptul acesta a devenit evident. Când propui națiunii un guvern așa-zis legitim alcătuit din 11 nulități, nu mai poți avea credibilitate. Cum poți susține că toți sunt nepricepuți ori escroci și numai tu ești bun și curat, chiar manevrând indecent transformarea unei fiice cu betegeli intelectuale în europarlamentar, chiar îmbogățindu/ți nepermis cealaltă fiică sau tolerând afacerile necurate ale fratelui?

Căderea guvernului condus (prost) de Emil Boc prefațează căderea ireversibilă a lui Traian Băsescu. În chip normal și necesar. Dar, mai ales, la timp.

Horațiu Vlăsceanu