Eternități de o zi: Gaşca derbedilor fără nimic sfânt

M-a șocat – deși, până la urmă, n-ar fi avut de ce, cunoscându-i tupeul lipsit de margini – afirmația Elenei Udrea, prin care această femeie, care se supraevaluază cu nesimțire, afirmă că a decis să nu facă parte din Guvernul Croitoru.

Pare bântuită de aceeași nebunie egolatră ca și cel care a făcut din ceea ce era ea la origine bici, dar insistă ca acesta să facă și plici. (Iar, uneori, putem presupune că face.) Vrea să spună dumneaei, că, la valoarea pe care o are, ar putea fi membră a oricărui guvern din România, așa încât are posibilitatea să aleagă între ele.

Când îl văd la televizor pe Radu Berceanu am impresia că a murit toată Poliția, altfel cineva din cadrul ei ar trebui să vină și să-l ridice, fără prea multe comentarii, din respectivul studiou.

Videanu, cu frizura-i malaganbistă, amintind de Nae Girimea, vrea să pară sincer și deschis, dar minte fără să clipească, dar nu mai abitir decât fentează statul – ca să nu zic, ferească Domnul, că fură.
Pogea este un zero barat și închipuit, un nepriceput perfect, dar de un tupeu care nu mi s-a părut a fi egalat decât de Monica Ridzi.

Blaga pare sobru și preocupat, demn și superior, chiar dacă cei mai mulți dintre cei care-l cunosc îl consideră un bandit pur-sânge.
Aceasta este osatura găștii derbedeilor fără nimic sfânt. E vorba, desigur, de cei care ies la rampă. Alții – precum Dorin Cocoș - stau deoparte și bagă-n traistă.

Aceasta este și structura, nucleul dur al partidului celui mai lipsit de ideologie din țară, dar cu cel mai mare număr de parlamantari. Este garda pretoriană a celui care încearcă să subjuge România, susținând că e singurul de parte-i.

Avem de-a face cu un grup de oameni care n-au limbaj propriu. N-au gânduri și n-au idei. Ca o falangă de tip nazist, de mi-e permis să amestec astfel timpurile istoriei.

Și încă n-am zis nimic de Emil Boc. Și n-am zis nimic pentru că tocmai asta e. Dar acest defect fundamnetal nu l-a împiedicat să se creadă, câteva luni, premierul providențial al unei țări pe care a batjocorit-o și umilit-o numai din credință de slugoi. Adică din credință impusă. Chiar dacă na-re figură de ucigaș plătit, asta a fost de-a lungul detestabilelei sale domnii. Dacă i-aș fi părinte, nu l-aș mai primi prin ograda casei. Dacă i-aș fi apropiat, l-aș bate. Mulțumesc Celui de Sus că nu-i sunt nici una, nici alta.
Oamenii aceștia de nimic au încercat să ne demonstreze că vor și pot să facă istorie. Că pot subjuga, prin tupeu, minciună și nemernicie, o națiune.

Și-au adus, pentru asta, servitori fără scrupule care să le aplice ordinele samavolnice. Au cumpărat conștiințe deja șifonate și au ridicat socluri nulităților. Dar au și cerut îndoit față de ceea ce au oferit.
L-ați ascultat vreodată pe insul numit Boureanu? Dar pe Sulfina Barbu? Ați aflat ceva nou de la ei, în afara frazelor goale învățate pe de rost? Ce părere aveți de Sever Voinescu, cel ce poza în gazetar imparțial? Dar de Cătălin Avramescu? Dar de Monica Macovei?

Cam asta e trupa. Lor li s-au adăugat, din oportumism, un Theodor Stolojan, pe care rușinea-l face să tacă tot mai prelung, un Valeriu Stoica de-a dreptul mut în ultima perioadă, dar și devalizatorul pădurilor Sucevei, lacomul și fără de scrupule Gheorghe Flutur, un soi de Elena Udrea ceva mai îmbățoșat.
Ei bine, toți acești recitatori de fraze inepte vor să conducă România. Lor li se mai adugă niște trădători de teapa unor Oprea, Onțanu, Simirad sau Iordănescu, ceva muieruști fără glagorie și o liotă de oportuniști care-și îndeasă traistele cu rămășițe de la ospățurile celor mari.

Unul dintre ei va fi următoarea propunere de premier pe care Traian Băsescu o va face, doar pentru a nu se realiza o majoritate parlamentară și a-și împlini pohta de-a vedea România la picioarele sale. Chiar dacă sărăcită și deplânsă de surate-i europene.

Cine-și asumă răspunderea ca, pentru încă cinci ani, aceasta să fie clica pe ale cărei mâini mânjite de înșelătorie să le lăsăm?

Horațiu Vlăsceanu