Eternități de o zi: Guvernul Croitoru – un avorton cu pretenții

Poate că nici n-ar trebui să ne pierdem vremea discutând despre premierul desemnat de Traian Băsescu, Lucian Croitoru, și despre guvernul pe care acesta l-a propus și care nu este decât un avorton cu pretenții.

Întâi de toate, cu pretenții tehnocrate. Cu excepția celui nominalizat pentru portofoliul Externelor, ceilalți pretinși specialiști nu sunt decât niște nulități, în frunte cu cel ce și-ar dori fotoliul de la Agricultură. Apoi, cu pretenții de susținere politică, pentru că inabilul (dar lesne iritabilul) Croitoru a avut obrăznicia să ceară Parlamentului avize pentru șapte miniștri PD-L pe care același Parlament i-a demis prin moțiune de cenzură și care și-au dovedit cu vârf și îndesat incompentența crasă în cele nouă luni în care s-au aflat la butoanele economiei.

Ce pretenții la performanță poți emite atunci când Finanțele rămân tot cu Pogea, iar Economia tot cu Videanu? Din acest punct de vedere, e clar că șeful statului a dorit să-și bată joc de statul pe care pretinde a-l conduce. Să-l sfideze și să-l ducă, fără cale de ieșire, în sapă de lemn.
Dar iată că, sfidând orice bun simț elementar, același șef al statului acuză partidele care au declarat că îi vor respinge avortonul de – nici mai mult, nici mai puțin – trădare națională.

De fapt, cel care poate fi trădător al națiunii și sabotor al ieșirii din criză a țării este tocmai președintele României. Deși știa foarte bine că reprezentanții FMI și ai Uniunii Europene vor să aibă consultări cu un guvern legitim și în plenitudinea exercițiului, deși i s-a oferit pe tavă o soluție întrutotul onorabilă, susținută de o majoritate parlamentară, s-a încăpățânat să-și facă mendrele. Și să mențină la cârma țării, deși demis, un guvernuleț care este o fărână a sistemului ticăloșit pe care – evident pentru orcine – îl patronează și-l stoarce de resurse.

Ce-o fi fost în mintea lui Lucian Croitoru atunci când s-a înhămat la această afacere murdară? Ori nimic, ori teama de-a refuza. Oricum, a devenit în ochii opiniei publice un servitor dezagreabil, la remorca altor personaje care îngrețoșează omul cinstit, gen Băsescu, Blaga, Berceanu, Videanu sau mamelucul de Emil Boc, sacrificatul de serviciu pentru o cauză inexistentă.

Spuneam că nu merită prea multă atenție un guvern lipsit de orice șansă de-a trece prin Parlament. Dar mentalitatea celor care-l compun – iluzoriu – este cel puțin psihanalizabilă. Ar fi simplu să-i numim naivi, pentru că, nici pe departe, nu sunt astfel. Ei reprezintă niște mari interese, care nu țin cont, nici cât negru sub unghie, de interesele reale ale țării, ci slujesc unui singur om, care se declară a fi împotriva unui sistem pe care-l urăște, după ce și-a creat el însuși un altul paralel. Un sistem de tipul bandelor organizate, în care și-a amestecat și familia, și serviciile, și trădătorii de ocazie, gen Simirad, Predoiu, Oprea, Iordănescu, Mischie, Miluț sau Onțanu.

De aceea pretinsul guvern Croitoru este potrivit pentru un studiu de caz cu privire la modul în care pot fi, pretins constituțional, afectate grav interesele unei țări și ale unui popor, după toanele unui individ instabil comportmanetal și, mai ales, decizional.

Democrat-liberalii cer, în cor, responsabilitate din partea parlamentarilor, care ar trebui, după mintea lor aburită de tiradele liderului maxim, să voteze guvernul avorton. Așa cum au cerut responsabilitate și pentru susținerea iresponsabilului guvern condus de insul cu cureaua lată, lătrău descalificat de propriile-i fapte transformate în ordonanțe de urgență anticonstituționale, care – culmea tupeului! - și-a mai cumpărat și un bici pe care să-l aplice pe spinările deputaților, senatorilor și, în final, ale noastre. De ce nu i-or fi cerut responsabilitate și lui Traian Băsescu, atunci când a refuzat varianta Klaus Johannis?

Avem în fața noastră un act clar de derbedelism politic, extrem de nociv pentru o națiune intrată în marea familie a Europei unite. Niște mitocani umblă, fără sfială, cu cizmele întinate de afaceri nicidecum oneste prin viețile noastre. După care ne mai cer să le acordăm și votul nostru, când, de fapt, nu ne merită decât disprețul. Și întreaga scârbă.

Horațiu Vlăsceanu