Eternități de o zi: Guvernul orbosurdomut

Este, deopotrivă, comică, jalnică și jenantă prestația de până acum a lui Lucian Croitoru, premierul desemnat de șeful statului, în disprețul evidențelor și al majorității parlamentare alcătuite după căderea Guvernului Boc. Omul se străduiește să pară serios, dar asta conferă și mai mult haz amar acțiunilor sale - discrete și ineficiente.

Sigur, Lucian Croitoru are de îndeplinit un ordin și se conformează, obișnuit până acum, timp de o viață întreagă, cu postura de subaltern.Își duce la îndeplinire sarcina cu secretomania solemnă a unui veritabil democrat-liberal. Nu știm nimic până acum despre structura guvernului la care visează, cu excepția faptului că va cuprinde 14 ministere, care vor fi propuse unor tehnocrați (și nu politicienilor, așa cum promisese în prima zi; dar, după modelul șefului său, nu are probleme din a se contrazice, chiar și fără a-și cere scuze, așa cum procedează Traian Băsescu). Sebastian Lazea este primul care a refuzat să facă parte dintr-un executiv-fantomă. Dar veleitari se găsesc lesne, mai ales când e vorba să intre și în grațiile actualului președinte al țării.

Surd la propunerea de bun simț a majorității parlamentare, care l-a scutit de umilințe suplimentare, acceptând o discuție de grup cu cu nicicând premierul României, orb la realitățile din jur (inflația, de 15 ori mai mare la noi decât media din UE nu pare a-l impresiona și o tratează, de aceea, cu indiferență) și mut în legătură cu adevăratele sale intenții, chiar dacă ele nu vor rămâne decât la stadiul de proiect, Lucian Croitoru pare un robot cuminte, urmându-și traseul lipsit de vreo finalitate.

Stau și mă întreb cine altcineva – cu excepția, desigur, a trupei de comando din fruntea PD-L - și-ar mai fi riscat buna reputație cu nonșalanța domnului Croitoru. Trebuie să ai psihologie de subaltern fără nicio vagă speranță de promovare pentru a proceda astfel. Se va întoarce sub pulpana ocrotitoare a lui Mugur Isărescu, dar îi va fi greu să mai privească în ochi pe cei care-l vor întreba, pe bună dreptate – ce ți-a trebuit circul ăsta?!

Pentru un bărbat de 52 de ani, chiar și condamnat la consilierat, cum e Lucian Croitoru, o astfel de postură ar trebui să fie cel puțin jenantă. Dar probabil că individul cu pricina nu ține la asemenea subtilități. Ar fi trebuit să-l asculte pe Traian Băsescu vorbind, cu dispreț aproape, despre Andrei Pleșu sau Adriana Săftoiu pentru a înțelege în ce capcană a picat. Dar, probabil, fiecare are numai ceea ce merită cu adevărat.

Klaus Johannis a făcut, pe de altă parte, o figură admirabilă, chiar dacă, la rându-i a fost pus într-o situație delicată, pe care, însă, a traversat-o cu eleganță și sobrietate. Țara a văzut ceea ce își dorește, fără îndoială, pentru postul de premier și, de ce nu?, chiar de președinte, la viitoarele alegeri. Exact în declarații, sincer și echilbrat, demonstrând, prin simpla-i prezență și prin personalitatea pe care o degajă, că Traian Băsescu n-a avut în vedere binele românilor optând pentru o soluție cenușie și lipsită de minimă prestanță.

Așadar, în aceste zile ni se pregătește un guvern care nu va guverna niciodată țara. Sună ca o glumă sinistră. Ne prefacem a întreprinde ceva, dar nici prefăcătoria nu ne iese așa cum ar trebui. Spre cinstea lor, evidențiată și de creșterea de ultimă oră din sondaje, Crin Antonescu și Mircea Geoană chiar au dorit să facă un lucru bun pentru națiune. Seriozitatea abordării celor doi lideri le-a adus drept premiu consecvența UDMR (rara avis!) și alăturarea grupului parlamentar al minorităților, până acum la remorca puterii / chiar și debile, cum este cea prezentă.

În clipa de față, Traian Băsescu pare dezarmat. Are alături de el o ruină de guvern și un partid marginalizat, respins, de fapt, pentru aroganța și unilateralismul său, de toate celelalte. A mai rămas doar cu referendumul de care ține cu dinții. Și cu dușmănia declarată împotriva celor – tot mai mulți – care nu-i mai suportă ifosele dicatatorile.

Pe acest fond, Lucian Croitoru pare o fantasmă asudată, alergând de colo-colo, fără a realiza ceva anume, de fapt. Nu știu de ce, dar am sentimentul că el seamănă perfect, în aceste momente, cu cel care l-a desemnat, și care, la rându-i, nu-și mai află adevăratul rost. De o fi având, de fapt, vreunul.

Horațiu Vlăsceanu