Eternități de o zi: Încotro ne (mai) îndreptăm?

Ziarul Atac, 19 octombrie 2009, Ora 23:29

  • print
  • |
eternita-i-de-o-zi-incotro-ne-mai-indreptam-1.jpg

Acum, după ce politicienii care s-au aflat - și încă se mai află, indamisibil – la cârma treburilor țării au mai încheiat jocul de-a învârtitul (ca în jurul cozii) în jurul unei crizei pe care nu prea știau s-o definească, s-o aproximeze și cu atât mai puțin să-i afle soluții (care, după zisele lui Traian Băsescu, nici nu existau), acum, așadar, am ajuns cu adevărat în criză. Dar nu într-una teoretică, în stare să prilejuiască dezbateri sterile, seminarii sau mese rotunde, ci una dureroasă și reală, resimțită de toată lumea, dar, mai cu seamă, teribil de amenințătoare pe termen scurt.

E vorba, printre altele, de faptul că se apropie, tot mai vizibil, iarna, perioada când consturile pentru căldură plătite de populație explodează. Se anunță și o criză, cumplită, a medicamentelor gratuite sau compensate, în condițiile în care, în doar câteva zile, au adus zeci de mii de români la ușile spitalelor. Se prefigurează un șomaj de proporții. Și, colac peste pupăză, însuși șeful statului ne anunță că sunt în pericol plățile pensiilor și salariilor.

Vinovații pentru aceste stări de lucruri sunt cunoscuți și, desigur, ei vor fi sancționați așa cum se cuvine de către electorat, în scurt timp. Problema este, însă, încotro ne (mai) îndreptăm?
Relațiile cu FMI și cu Uniunea Europeană se mențin la nivelul unor declarații neutre, dar dincolo de ele se simte iritarea celor două organisme pentru faptul că România însăși pare lipsită de dorința și de voința de a ieși din această situație. Aici e cazul să fac o precizare în locul aluziilor care o înlocuiesc în majoritatea comentariilor pe această temă: vinovatul prim și ultim este însuși președintele țării, Traian Băsescu. El ne-a adus în această situație, imediat ce a reușit să scape de incomodul – dar extrem de eficientul – guvern liberal. De atunci s-a instaurat haosul.

În clipa de față, Traian Băsescu se preface, maimuțărind înțelesurile Constituției, că ar căuta cu adevărat o soluție pentru un guvern cu care FMI și UE să poată discuta, deși i s-a oferit pe tavă o soluție care, în câteva zile, ar fi făcut perfect realizabilă această pretenție firească și minimală.

Dar Traian Băsescu pretinde că vrea să încheie criza politică, deși, de fapt, o adâncește. Propunerea sa, cu premierul Lucian Croitoru, este de un ridicol și de o stupiditate absolute. Șeful statului știe, pentru că a și fost avertizat, la modul cel mai serios, că acest neștiut Croitoru nu va fi admis de Parlament. Dar se încăpățânează să vină cu așa-zise soluții, doar pentru ca ele să fie respinse.

De ce luptă Traian Băsescu împotriva propriulu-i popor căruia susține că i s-ar dedica? Răspunsul ține, întâi de toate, de abisurile psihicului său și de meandrele personalității sale, pe care insistă să și le exhibe în chip periculos pentru națiune.

Sigur, ne putem liniști, cât de cât, cu gândul că nu mai e mult de suportat, că, din decembrie, ne putem gândi în sfârșit la normalitate, la decență comportamentală, la ieșirea din starea de gâlceavă generală. Dar, până atunci, starea de criză se agravează, iar noi suntem cei care o suportăm, necum cel care a produs-o și cei care i-au ascultat, cu supușenie deplină, comenzile iresponsabile.

Din acest moment, soluțiile nu se află decât în mâinile noastre. În mod normal, în situația pe care o traversăm, ar fi fost necesar ca Traian Băsescu să nu poată strânge nici măcar semnăturile de susținere care să-l aducă în cursa prezidențială. O asemenea realitate ar fi liniștit lucrurile cu o lună și jumătate înainte de firescul lor deznodământ.

Mai avem, așadar, de traversat câteva zile grele, dar măcar putem să privim înainte cu speranță, nu așa cum priveam, parcă în neant, cu un an în urmă.


Horațiu Vlăsceanu

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
08:18
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou