Eternități de o zi: Marea prioritate a unui guvern stabil și competent

Primul tur al alegerilor s-a încheiat cu rezultatele știute și decepționante pentru cei care sperau la relansarea țării pe o atfel de orbită decât acelea propuse, implicit, de cei doi finaliști. Marea problemă a momentului, cea dintâi prioritate este a alcătuirii, cât mai grabnic posibil, a unui guvern stabil și competent, care să întrunească o majoritate parlamentară.

Indiscutabil, soluția este Guvernul Klaus Johannis, soluție susținută de 65 la sută din Parlament, soluție al cărei adversar îndârjit și statornic a fost Traian Băsescu.

Este vorba, în primul rând, de o problemă de moralitate și de verticalitate. Pentru Mircea Geoană, a asmenea soluție este cheia succesului sigur în fața contracandidatului său. Căci una este să te arăți alături de un Croitoru sau de un Negoiță, și alta să propui un om având calitățile lui Johannis. Ar rezulta o formulă care să trimită PD-L în opoziție, cu conducătorul său de fapt cu tot. Ceea ce ar însemna sfârșitul grabnic al acestei grupări de mercenari și ar oferi posibilitatea îndreptării rapide a erorilor săvârșite, în disprețul românilor, de Executivul condus fără pic de abilitate, dar cu stupidă făloșenie, de Emil Boc, secondat de camarila prezidențială prea bine cunoscută.

Astfel, Elena Udrea va intra, așa cum i se cuvine, în deplină uitare, ca și alte caricaturi ridicole gen Ridzi sau Plăcintă, ca să nu mai vorbim de marii profitori ca Videanu, Blaga, Pogea ori Berceanu.
Ar fi, cel puțin teoretic, excluse orice poticneli din partea lui Mircea Geoană în legătură cu această nominalizare, fapt ce ar proba că majoritatea parlamentară desconsiderată de Traian Băsescu există cu adevărat, iar el, ca și în atâtea alte dăți, a oferit poporulu o mistificare a realității.

Altă semnficație a unui asemenea gest, absolut firesc, o reprezintă ieșirea din marasmul reprezentat de modul în care a condus țara actualul președinte. Inventarea unor mereu noi pretexte de gâlceavă, scoaterea României de pe traiectoria sa europeană și sărăcirea țarii sunt, de fapt, marile și adevăratele contraperformanțe ale șefului statului. Ieșirea lui Traian Băsescu din arena publică, așa cum s-a angajat că va proceda în cazul unei înfrângeri la prezidențiale (dar cine mai poate crede în promisiunile sale?) ar fi un moment fast, de asanare a climatului politic, de înlăturare a unui antimodel de gândire și acțiune, absolut nefast pentru noi toți.

Niciun alt politician n-a putut contabiliza, într-o perioadă atât de scurtă, mai multe eșecuri și mai grave înșelătorii. Președintele care a declanșat lupta anticorupție s-a transformat, îndată și aproape pe nesimțite într-un veritabil șef de clan, cap al unei familii îmbogățite peste noapte și protector al unor afaceri de proporții, mai mult decât dubioase. Dacă ar fi să aducem în vedere doar afacerea Hayssam, prin care s-a prăduit o avere imensă, dar și asfaltările cu dedicație ori acțiunea nestingherită a băieților deștepți din domeniul energetic și ar fi prea mult. Dar mai sunt și altele, poate mai mărunte, dar la fel de nesfârșit profitabile.

Profilul etic al președintele unei țări membre a NATO și UE este descumpănitor pentru oricine privește cu luciditate realitățile românesști. Chefliu și zurbagiu, agresiv, batjocorind pe toți și toate, Traian Băsescu este deja grav compromis în ochii liderilor politici ai acestui timp. Iar imaginea lui s-a reflectat, nedorit de grav, asupra celei a țării unde a fost ales.

Fără să reprezinte chiar ce ne-am fi dorit pentru România, Mircea Geoană aduce cu sine un plus de seriozitate și de decență. Chiar dacă figurile care însoțesc în permanență și fac jocurile în partidul pe care-l conduce nu dau peste răscoale de onorabilitate, rolul lor poate fi estompat, cu timpul, mai ales dacă se va ajunge la o formulă guvernamentală echilibrată, profesionistă și profund cinstită, ceea ce, în ultimul an, ne-a lipsit cu desăvârșire.

Social-democrații pot juca, astfel, marea lor carte ca partid care, adoptând o formulă liberală de organizare a treburilor țării, să se reformeze, ajungând la statutul de grupare de stânga modernă și, implicit, credibilă. E nevoie doar de înțelepciune, voință și, cum am mai spus, de multă luciditate.

Horațiu Vlăsceanu