Eternităţi de o zi: A început adevărata campanie electorală

Există numeroase semne că românii nu şi l-ar mai dori pe Traian Băsescu preşedinte pentru încă cinci ani. Dincolo de pornirea unor gazetari îndemnaţi să-l critice în fiecare moment din interese ale patronilor de presă, populaţia are să-i reproşeze foarte multe lucruri.

Pe parcrsul guvernării liberale, preşedintele ţării a fost un adversar făţiş al Executivului condus de Călin Popescu Tăriceanu şi apreciat de români, care au ajuns în situaţia de-a spera că vor ieşi la limanul unui trai mai decent. În tot acest răstimp, şeful statului s-a arătat în permanenţă conflictual, ceea ce a devenit, adâncindu-se, o trăsătură permanentă a felului său de-a fi. Oamenii par a fo obosit şi a se fi plictisit de atâtea scandaluri fără noimă, mai ales în condiţiile în care viaţa de fiecare zi devine tot mai grea şi mai scumpă.

Apoi, Traian Băsescu a declarat, cu fermitate, că eventuala sa candidatură pentru un nou mandat prezidenţial depinde de prestaţia guvernului pe care l-a năşit, spre a-şiu vedea visul cu ochii, aşa cum, emoţionat, a spus. Or, Guvernul Boc a gestinat criza traversată de noi toţi în mod catastrofal, fiind considerat, pe bază de dovezi clare, drept cea mai incompetentă dintre toate echipele care s-au perindat, în ultimele două decenii, pe la Palatul Victoria.

În fine, este de remarcat un fapt, prezentat în treacăt de ziuariştii prezenţi la Festivalul „George Enescu”: până şi melomanii, oameni de bin simţ şi cu alese gusturi artistice, au huiduit la auzul numelui actualului şef al statului, situaţie nemaiîntâlnită până acum în sălile noastre de concert. Este un semnal cum nu se poate mai ameninţător.

De curând, Traian Băsescu şi-a dat adevărata măsură a relaţiilor sale cu puterile statului cu prilejul przenţei sale la CSM. Am asistat, cu toţii, la un ment de reală campanie electorală, netrucată. Judecătorii i-au spus atunci, pe şleau, multe lucruri pe care mulţi le gândeau, însă n-au avut curajul să le rostească vreodată. S-a văzut limpede că preşedintele n-are habar de legile ţării şi că, în afara tupeului şi a unui discurs în permanenţă miştocăresc, n-are prea multe de arătat electoratului.

Obişnuit să lanseze mesaje cu indiferent ce prilej, de pe la tot soiul de paranghelii, Traian Băsescu s-a văzut pus la punct, cu fermitate politicoasă, atunic când i s-a arătat, cu Constituţia în mână, că astfel de mesaje se adresează doar în faţa Parlamentului. A fost o lecţie aspră pentru actualul preşedinte, dar extrem de necesară. Ca o consecinţă firească, premierul a refuzat să se mai întâlnească şi el cu magistraţii, chiar dacă este absolvent al unei facultăţi de Drept şi ar fi discutat cu nişte colegi de breaslă.

Semn că stăpânierea de sine şi curajul confruntărilor directe nu sunt punctele forte ale primului ministru.
Una peste alta, ţara e în fierbere. Guvernul este acuzat, pe bună dreptate, de haosul în care ne-a târât şi ne adâncit pe toţi. Sindicatele sunt în alertă maximă. Şi asta tocmai în pragul deschiderii unui nou an şcolar, moment, altădată, emoţionant, ca orice nou început de drum.

Acum, însă, priorităţile sunt altele. Profesorii nu mai vor să audă de politicieni, nu mai vor să-i vadă ori să-i asculte. Avem de-a face cu un protest fără precedent la adresa întregii clase politice. Absolut nereformată, cu toate asigurările pe care ni le-a dar, la momentul alegerii sale ca şef al statului, Traian Băsescu. Reforma din Justiţie a blocat Justiţia, aşa cum reforma Educaţiei a blocat Şcoala, iar reforma Sănătăţii face în continuare tot mai multe victime.

Proiectul cu care Băsescu a câştigat sufragiile românilor a eşuat, întrucât s-a întemeiat pe minciună şi pe slabă putere de-a face. Mandatul său se încheie urât, nu doar pentru el, cât mai ales pentru România, care a demonstrat întregii Europe incapacitatea de-a-şi elabora un proiect propriu de devenire.

Drumul până înspre sfârşitul lui noimebrie va fi unul anevoios şi tensionat. Cei mai bogaţi dintre bugetari vor avea de înfruntat mânia şi nemulţumirea celor săraci. La alegerile parlamentare aproape nimeni nu se mai gândeşte, decât cu eventual dispreţ amestecat cu dezgust.

Horaţiu Vlăsceanu