Eternităţi de o zi: Cine are carte, nu (mai) are parte

Bătrânii noştri îşi sfătuiau copiii şi nepoţi să meargă la şcoli şi să înveţe cât mai multă carte, spre a putea avea o şansă suplimentară în viaţă, pe lângă hărnicia şi cinstea pe care se străduiau să le insufle urmaşilor. Vremurile s-au schimbat mult şi, pentru majoritatea celor care au urmat poveţele celor mai vârstnici, în chip dramatic.

La clipa de faţă, în centrul atenţiei distructive a guvernanţilor stau exact acele categorii sociale care s-au format pe băncile facultăţilor şi a căror muncă are o importanţă socială şi o complexitate depăşind cu mult media. Profesorii, medicii, magistraţii şi jurnaliştii au fost luat la ochi atât de către Executiv, cât şi de către Preşedinţie. Legea unică a salarizării, o monstruozitate de batjocură făţişă la adresa celor cu ştiinţă de carte, este edificatoare în acest sens. Se pierd sporuri câştigate şi pe deplin meritate de către cei mai mulţi dintre aceştia, cum ar fi salariile de merit, de pildă, dar şi sporul adresat celor care predau în mediul rural, adesea în situaţie de izolare cvasicompletă.

Ceea ce li se propune la schimb este şpaga legalizată sau unanim acceptată. La medici, ea se va numi coplată. Adică omul îşi plăteşte conştiincios asigurarea de sănătate – pentru cei cu salarii mari, destul de consistentă –, dar sunt nevoiţi să mai plătească şi suplimentar, în anumite situaţii.

Şi profesorilor li se dă liber la meditaţii, singura condiţie fiind aceea de a nu le oferi propriilor elevi, sugerându-li-se să facă schimb de muşterii între ei. Şi jurnaliştii („ticăloşi”), din ce în ce mai prost plătiţi de către patronii hrăpăreţi – care au prins pontul cu criza şi îşi economisesc banii –, şi magistraţii sunt, la rându-le, împinşi spre acceptarea situaţiei de a fi mituiţi.

De la războiul declarat corupţiei, în 2005, când ţepele stăteau gata să-şi primească beneficiarii cuveniţi, am ajuns, după nici cinci ani la corupţie generalizată, pe motivul sărăcirii bruşte a statului.

Insecuritatea noastră a ajuns la cote alarmante. Nu e zi de la Dumnezeu să nu auzi de un jaf, de focuri de armă, de atacuri în plină stradă. Hoţii îşi fac de cap, rămân pe mai departe neprinşi (deci negustori cinstiţi!), iar Ministerul de Interne nu stă cu gândul decât la modalităţile de-a frauda alegerile prezidenţiale, în funcţie de interesele de partid.
Care ministru de Interne din Europa nu şi-ar fi dat demisia în actuala situaţie prin care trece România, când, nici până acum hoţi armelor de la Ciorogârla n-au fost prinşi? Ce minsitru al transporturilor n-ar fi spus adio guvernării cu două acidente feroviare într-o singură zi? Ei bine, Radu Berceanu a luat în braţe ipoteza terorismului şi şi-a văzut de propriile-i afaceri.

De ce nu mai rosteşte Traian Băsescu, de ceva timp, cuvântul „corupţie”, aşa cum o făcea la începutul mandatului prezidenţial? Pentru că foarte mulţi au ajuns să se întrebe cum de i s-a îmbogăţit brusc întreaga familie, în condiţiile în care el a fost mereu bugetar. Aşa cum s-a îmbogăţit şi Mircea Geoană împreună cu ai săi, alături de atâţia alţii care ne tot cer să fim solidari (între noi, nu cu ei!) în marea cumpănă prin care trece ţara.

Bugetarii pregătesc mari mişcări de protest, care vor tulbura profund atmosfera dintr-o ţară în care nimeni nu mai pricepe încotro ne-ndreptăm. Magistraţii ameninţă cu boicotarea apropiatele alegeri, ceea ce chiar le-ar putea amâna sine die. În vremea asta, politicienii îşi urmează propria cale –, paralelă cu România reală, tot mai îndepărtată de privirile lor – punând în aplicare tot soiul de strategii perfide pentru a ajunge sau a rămâne în preajma banilor publici, de care nici moartea pare a nu-i îndepărta.

Stai şi te întrebi: câţi oameni îşi mai văd astăzi, în ţara noastră, cu adevărat, cu seriozitate şi aplicaţie, de treburile lor adevărate, de cariera lor, de pariurile puse cu viitorul? Cu toţii avem altceva de făcut, mai ales că spectrul înfometării ne apropie pe toţi de condiţia primară. Am trecut, zilele astea, prin câteva mari biblioteci publice. Sunt aproape goale. Nici cărţile, nici DVD-urile de pe la chioşcurile de ziare nu se mai vând cum se întâmpla acum un an. Cine mai are chef de lectură, de artă, de cultură, în general. Câştigi bine doar dacă eşti politruc sau ai uniformă, vizibilă sau nu pentru alţii. Cercetare ştiinţifică? De ce şi pentru cine? Creaţie artistică? Studiu aprofundat? Speranţe de celebritate? Ne-a rămas un singur gând – să fim sănătoşi –, că de „trăit bine” ne-am săturat.

Horaţiu Vlăsceanu