Eternităţi de o zi: Cine îşi mai asumă (iar!) responsabilitatea?

Traian Băsescu traversează, evident, un moment dificil. Nu e vorba de scăderea sa în sondaje, ea este atent controlată de cei care le livrează pe piaţă. Nu e nici vorba de indecizia lui, mimată şi jucăuşă, ca a oricărei vedete sigure pe farmecul său personal, dar care, din cochetărie se preface a nu fi prea sigură pe forţa ei de seducţie. Problema este percepţia populaţiei. Care n-are cum fi altfel decât catastrofală.
Oricât l-ai avea alături de suflet pe şeful statului, nu poţi să nu te întrebi, după cinci ani de mandat, ce-a făcut respectivul nu aşa, vag, pentru ţară, ci pentru tine, ins care l-ai votat? Ţi-a oferit, ce-i drept, câteva spectacole, te-a chemat şi la un referendum, dar acum eşti în prag de şomaj – dacă nu l-ai şi trecut deja –, ai (dar n-ai de unde) da bani la bancă, nu te poţi apropia de „prima casă”, nu ştii cum va da bacalaureatul, în anul viitor, copilul tău şi nici ce te aşteaptă în anii în care ţara care te înglobează îşi va plăti imensele datorii făcute într-un timp record.

Acum îl auzi la radio spunând aşa, pe un ton aproape prietenesc: hai, fraţilor, să dăm afară o cincime dintre bugetari, ce mare problemă a o fi asta?! Îl auzi şi te îngrozeşti. Acum nişte ani îţi ura, îţi promitea chiar că vei trăi bine, iar acum crede că poţi să te descurci singur, fără salariu.
Îţi faci socoteala şi înţelegi că ai putea avea neşansa să fii unul dintre cei trei sute de mii de şomeri pe care preşedintele ţării, preşedintele tău, îi aruncă, nonşalant, spre marginea sărmană a societăţii.
Când a mai existat o disponibilizare de asemenea proporţii în România? Nu-ţi aminteşti, şi nu pentru că ai memoria slabă. Între timp, primeşti încurajări. Ar fi vorba, de fapt, despre funcţionarii publici sau de personalul contractual de prin primării sau consilii judeţene, nu despre toţi bugetarii.
Dar iată că preşedintele ţării tale nu revine, nu-şi ia vorba înapoi. Îl lasă pe premier să orbcăie pentru a pune în aplicare îndemnul lui sibilinic. Dar Emil Boc nu ştie cum să facă, n-are autoritate, n-are informaţii, n-are forţă de decizie, ci doar ton iritat, pe care, în calitate de contribuabil, îi receptezi chiar ca fiind obraznic.

Îţi aduci aminte că, nu demult, Traian Băsescu spunea că o eventuală candidatură a sa depinde de performanţa coaliţiei pe care a împins-o la guvernare, în deplină cunoştinţă de cauză. Performanţă nu există deloc, eşecul e mare cât deficitul economic şi încă ceva pe deasupra.
Îţi mai vine în minte şi faptul că acelaşi Traian Băsescu perora despre o posibilă criză socială în România, care ar fi evidenţiată de o creştere galopantă a şomajului. La un şomaj de două cifre – zicea Băsescu – nici gând să mai candideze. Dar iată că el este cel care cere grabnica creştere a numărului celor pe care statul să-i lase fără loc de muncă! Ce să mai înţelegi?

Până la urmă, îţi continui raţionamentul, nu e deloc important pentru tine dacă Băsescu ar mai candida şi dacă ar câştiga sau nu alegerile. Important este că te-a luat de la rosturile sale, că ţi-a oferit reprize nesfârşite de scandal, timp în care el s-a plimbat, a băut şi-a jucat, s-a certat cu unul şi cu altul, a pus nişte femeiuşti ţâfnoase, tupeiste şi dedate cu devoţiune furtişagului, prin diferite posturi, în timp ce pe tine te-a lăsat fără serviciu, cu datorii – la unison cu ţara, ba şi pe deasupra -, te-a iluzionat, ba chiar te-a minţit de-a binelea, fără să se simtă, pentru asta, atins de vfreo brumă de ruşine şi te-a cam adus în sapă de lemn. Dacă rămâne la Cotroceni, nu mai poţi avea speranţa că o să te scoată din ce te-a băgat, dacă se duce pe pustii – tu tot sărman ai rămas.

Şi-o mai asuma, încă o dată – ca de atâtea (prea multe) ori – responsabilitatea pentru încă un jaf de proporţii? E posibil, la tupeul cu care te-a obişnuit. Dar asta nu-ţi rezolvă problemele. El greşeşte, iar tu suferi – parcă nu e-n ordine deloc. Oricum, i se fâlfâie perdelele doamnei Elena Udrea de situaţia în care te găseşti, o doare-n stafidă pe doamna Plăcintă, ca şi pe Ridzi în...bască. S-au jucat cu banii publici, unele, se pregătesc alţii şi altele, că până la alegerile prezidenţiale mai e ceva timp, iar la iuţeala de mână a unor Videanu sau Berceanu şi la nebăgarea noastră tradiţională de seamă, mai e loc de ceva tunuri şi de-un plus de chiverniseală.

Nu pentru tine, nu-ţi face iluzii. Tu să vii la vot, să-ţi iei zahărul şi faina pentru următorii cinci ani, să pui ştampila conştiincios şi, cine ştie, poate vei avea noroc să-ţi apară în care, la vreo paranghelie Băsescu, dispus să-ţi belească oaia, să-ţi ia clopul de pe cap şi bundiţa de pe umeri, ca să te simţi mai aproape de el. Chiar dacă el s-a distanţat, pe cât a putut (şi-a putut, nu glumă!), de tine.

Horaţiu Vlăsceanu