Eternităţi de o zi: Cum şi la ce bun mai este guvernată România?

Preşedintele în exerciţiu al ţării, zilnic născător de perle, a spus într-o seară, sub privirile întregii naţiunii, că ieşim din criză curând, fără Guvern! Asta era! Putem ieşi, la fel de bine, şi fără Parlament, dar mai ales fără Preşedinţie, care a ajuns, iată, doar să constate ce bine ne descurcăm în absenţa puterii executive.

În acest moment, mandatul celor nouă miniştri interimari ai Cabinetului demis Emil Boc (nu mai contează al câtelea, n-a contat de la început) a expirat. Nu avem soluţii constituţionale. Improvizăm. Dar, mai grav, ne luptăm cu altfel de lipsă de constituţionalitate, cea care ne-a fost livrată, îaninte de termenul anunţat, exact ca inversul a ceea ce este. Curtea Constituţională a României este, evident, o cloacă, în momentul în care declară drept constituţională prevederea conform căreia se pot acorda (însă obligatoriu!) nişte zile de concediu fără plată bugetarilor, fără ca aceştia să le ceară.

Nu trebuie să fi cine ştie ce jurist pentru a-ţi da seama că respectiva lege – lucru trecut cu vederea de aşa de vigilentele sindicate – nu este obligatorie decât pentru ordonatorii de credite, deci pentru angajaotrii din sistemul de stat, nu şi pentru angajaţi. Ei, ordonatorii de credite, sunt obligaţi să economisească (ei ştiu cum!) 15,5 la sută din fondul de salarii aferent lunilor noiembrie şi decembrie. Ei trebuie să-i convingă pe salariaţi să accepte, sub semnătură proprie, această curbă de sacrificiu. Este o lege care nu precede sancţiuni pentru abaterea de la ea. Limpede, e anticonstituţională. Judecătorii de la CC iau salarii uriaşe pentru a-i minţi, cu seninătate, pe aceia care-i plătesc.

E josnic, e cum nu se poate mai ruşinos. Dacă angajatul nu cere, sub proprie semnătură, concediu fără plată, acesta nu-i poate fi impus. E un simulacru de lege, elaborată la limita dintre disperare şi prostie, dintre spaimă şi incompetenţă. (De asta Mihai Şeitan, unul dintre artizanii săi, ar trebui să-şi vadă de pensie, nu să mai aspire la ministeriat.) Ordonatorii se credite sunt incitaţi la abuz în serviciu, sub ameninţarea respectării legii. Nepricepute sau absente la suferinţele membrilor lor, sindicatele dau din colţ în colţ. Iar liderii lor ar cam trebui schimbaţi, au îmbătrânit în rele, au obosit, s-au dedulcit la negocieri perverse cu Puterea.

Cum mai este guvernată România în acest moment? Şi la ce bun? Orice preşedinte responsabil ar fi acceptat propunerea unei majorităţi parlamentare, pentru a debloca ţara. Nu însă şi Traian Băsescu. Autist şi dornic de distracţie pe pielea poporului pe care-l invocă, insensibil la doleanţele lui, el scoate din jobenul de veşnic scamator în curs de ramolire şi debranşat de la realităţile timpului porumbeii vopsiţi ai vizitei lui Geoană la Moscova sau ai şantajului practicat de Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chiriac faţă de papagalul vopsit numit Macovei şi ajuns, doar Băsescu ştie cum, şeful Integrităţii.

Ziariştii respectivi – independenţi, deci nereprezentând anumite publicaţii – au vrut să afle, prin mijloace mai mult sau mai puţin ortodoxe, unde s-au dus banii furaţi de Blaga, Berceanu şi Videanu, porumbeii din stolul de ciori al PD-L. Era important de ştiut pentru toată lumea. Era important de ştiut şi care sunt sumele trimise peste graniţă de cei trei miniştri – acum şi fără portofolii, şi fără scrupule. Roşca şi Chiriac sunt vinovaţi că Macovei este un derbedeu de rând, cu gândul odar la bani de furat, dar speriat de serviciile secrete, tot ei sunt vinovaţi şi de afacerile dubioase ale neprihăniţilor ciorditori din anturajul lui Traian Băsescu. Tot Roşca e de vină că a divulgat cât a costat apartamentul neplătit al Ioanei Băescu sau ce afaceri a făcut fratele Mircea Băsescu. În schimb, nimeni nu e vinovat că România nu are Guvern, în afară, evident, de cei care au propus o formulă viabilă de Guvern, necum aventurile ridicole în care au fost implicaţi Croitoru şi Negoiţă.

P.S. Mă uitam, deunăzi, la premierul demis Emil Boc, îmbrăcat ca o cocotă, în pulovăr mov, la întâlnirea dintre Băsescu şi Antonescu. Mă uitam şi la ţinuta şleampătă a consilierul prezidenţial Preda, fost decan la Filosofie (!), prezent la o dezbatere televizată, culmea, despre elite. Şampaliii aştia sunt, neverosimil aproape, apropiaţii preşedintelui ţării. (De fapt, ca să fim cinstiţi, doar nişte bieţi executanţi.) Dar privindu-i, m-am întrebat dacă aşa trebuie să arate clasa politică la care visează Traian Băsescu. După care am văzut-o şi pe Elena Udrea mestecând gumă şi am încetat să mai gândesc.

Pentru a fi ca ei şi a-i putea înţelege. Dar tocmai atunci preşedintele ţării făcea otrăvita aluzie la fosta soţie a lui Crin Antonescu. Şi mi-am dat seama care e culmea mizeriei. I-am iertat pe ceilalţi: erau doar nişte marionete fără importanţă. Rolul principal îl juca, aşa cum a făcut-o mereu în ultimii cinci ani, Ticăloşia-Sa.

Horaţiu Vlăsceanu