Eternităţi de o zi: Deturnarea vieţilor obişnuite

Sper cu toată sinceritatea ca România să nu mai străbată vreodată o perioadă aşa de tulbure şi de contraproductivă aşa cum a fost aceea a Guvernului proaspăt decedat. O perioadă în care s-au frânt destine, în care oamenii s-au trezit deposedaţi de drepturi obţinute pe cale strict legală, în care am început să-i simţim adversari pe toţi cei din preajmă, în care politica a devenit, dintr-o posibilă îndeletnicire onorabilă, un adversar al celor mulţi şi tot mai necăjiţi.

Dar se pare că sfârşitul acestei încercări nu-i tocmai aproape. Încep alte şi alte epurări, tot pe criterii politce, alţi amărâţi ajung pe drumuri şi alţi activişti se cocoaţă în fruntea bucatelor.
O asemenea instabilitate uzează cumplit psihicul colectiv, de care nimeni nu se preocupă în vreun fel. Nu oricare individ poate avea tăria de constituţie a şefului statului, care horeşte în momentele în care cade guvernul pe care l-a construit, dacă îmi aduc bine aminte, pentru patru ani, după ce n-a rezistat decât nouă luni.

Să ne imaginăm ce vor spune specialiştii din ministere atunci când noii lor şefi, care n-au făcut cine ştie ce brânză nici până acum, la ministere cu a căror problematică erau, cât de cât, familiarizaţi, vor începe să comande cine ştie ce inepţii, să întoarcă din drum proiecte deja demarate sau să împună te miri ce fantasmagorii.
Deja, o parte dintre noii miniştri cu câte două cabinete ne-au dat de veste că au intrat în miezul problemelor. Videanu se ocupă de rezidenţiat, Boc de biblioteca virtuală, în vreme ce omnipotenta Elena Udrea găseşte Mediul chiar pe gustul său şi anunţă, cu senitătate, că-i va fi uşor aici, că vrea să se ocupe de rezervaţiile naturale, uitând, chiar din pornire, de problema aproape insolubilă a gropilor de gunoi, pentru care am putea primi amenzi usturătoare din partea Uniunii Europene.

Oamenii aceştia, cărora li se spune guvernanţi, dau impresia că au pornit într-o nouă aventură, într-o joacă – aşa cum a făcut aceeaşi Udrea până acum la Turism, ba călare pe bicicletă, ba pe cal, ba la munte, ba la mare, de parcă ar fi fost eterna turistă, necum diriguitorul unei domeniu al economiei naţionale. Fiecare se duce pe unde a fost trimis ori chiar a ales pentru a-şi satisface nişte capricii. Sigur că biblioteca virtuală este un proiect important şi generos, dar nu-i nicidecum prioritatea absolută a momentului. Însă e simpatică ideea şi ea a fost imediat îmbrăţişată.

Guvernul cel nou şi subdimensionat ştie că nu va avea o viaţă prea lungă. Nici n-ar fi posibil, din punct de vedere legal. Aşa încât, în cele maximum 45 de zile care-i sunt hărăzite, măcar să se distreze niţel.
Partea proastă este că populaţia va avea de suferit. Noii veniţi au atitudini dictatoriale, se simt stăpânii absoluţi ai ţării şi nu ies din vorba cârmaciului lor, nici nu crâcnesc. Ei îşi fac datoria, sunt soldaţi disciplinaţi, care au ocupat un teritoriu şi se comportă discreţionar, cam ca barbarii după cucerirea Romei.

Simt, din vorbele şi din atitudinea oamenilor cu care mă întâlnesc faptul că aşteaptă cu încordare momentul alegerilor din noiembrie-decembrie. Atunci spreră să se întâmple ceva care să aducă a eliberare. Nu nutresc mari speranţe privind viitorul lor nivel de trai, dar au ajuns să invoce liniştea pe care o proclama, ca politică de stat, Ion Iliescu, acum aproape două decenii.

Vine, tot în decembrie, termenul invocat de Silviu Brucan şi care va trebui serios prelungit. Am avut un popor căruia i se impune să gândească şi să acţioneze doar într-un singur fel. Parlamentul, Executivul, Justiţia, presa, partidele au avuns să fie dominate de un acelaşi lider absolut. Toţi sunt certaţi, toţi sunt acuzaţi de toate relele pământului, pretutindeni se găsesc doarerori şi atacuri imunde la adresa unui singur personaj.

Va trebui să ne eliberăm de această realitate stresantă, care parcă ne sufocă. Avem posibilitatea s-o facem, indiferent câte plutoane de soldaţi dinsciplinaţi ar înconjura cabinele de vot. Va trebui doar să ne amintim de zilele cuplite pe care le-am trăit în acet an 2009 şi să gândim că soluţia e foarte simplă: o simplă ştampilă.

Horaţiu Vlăsceanu