Eternităţi de o zi: Nedreptăţi strigătoare la cer

Legea unică de salarizare a personalului bugetar nu este doar născătoare de dispute, ci, înainte de orice, profund nedreaptă. Nu întâmplător legile pentru care Guvernul îşi va asuma răspunderea (căci de responsabilitate nici nu poate fi vorba) sunt pline de agramatisme: cei care le-au dat forma ultimă au legături vagi cu gramatica limbii române. Semn că nu le-a plăcut şcoala, iar asta se vede lipmpede în amintita lege.

Este inadmisibil ca o pe scală având 12 gradaţii, nici medicii, nici profesorii (cu excepţia câtorva universitari) să nu ajungă nici măcar la jumătate. În jumătatea de sus nu se găsesc decât politicini, demnitari şi oameni ai legii. Ei vor face, se presupune, România de mâine mai bună, mai deşteaptă şi mai sănătoasă. Dacă privim România de azi, pe care tot ei au adus-o la ruină, ne putem lesne imagina ce se va întâmpla, în aceleaşi condiţii, peste câţiva ani.

Mintea sănătoasă într-un corp sănătos a devenit, din deviză de viaţă, o simplă utopie. Nu contest în niciun chip importanţa socială a Justiţiei, dar nu ea este factotumul într-un stat. Să ne amintim, ca simplu exerciţiu de înţelegere, de celebrul roman al lui Alexandre Dumas – „Contele de Monte Cristo”. Un tânăr, pe nume Edmond Dantes, este victima judecătorilor, care iau drept bune minciunile unor martori, ajungând să înfunde închisoarea. Reuşeşte, însă, să evadeze, să se bucure de viaţă şio de bogăţie, ba chiar să-şi şi pedepsească foştii pretinşi prieteni prin educaţie, sănătate perfectă şi forţă fizică.

De minte şi de trup se îngrijesc profesorii şi medicii, cei mai nedreptăţiţi dintre bugetarii din România. Dacă o injustiţie mai poate fi reparată, boala şi incultura – nu. Se poate vedea asta cu claritate urmărind prestaţiile jenante ale multora dintre politicienii de azi, ca şi-a, făcut studiile prin diferite cooperative de produs diplome fără acoperire. Ei nu mai pot fi, acum, salvaţi. Vanghelie, de pildă, nu va învăţa niciodată să vorbească o limbă română fără cusur ori să se exprime coerent. Nici Boureanu nu va scăpa de mitocănia pe care lipsa de educaţie i-a inoculat-o. Nici Udrea, nici Elena Băsescu nici Becali nu vor putea deveni mai mult decât sunt.

Principiile legii sunt corecte, dar ele sunt aplicate în răspăr, demagogic. Se vorbeşte acolo despre importanţa socială a muncii prestate. Ce muncă poate fi mai importantă decât formarea personalităţii umane sau ajutorarea unui om aflat în suferinţă fizică sau psihică? E mai important să conduci o maşină sau să dirijezi circulaţia, de pildă, decât să conduci paşii unui copil pe căile culturii şi moralităţii sau să dirijezi vindecarea unui om aflat în prehul morţii?

Se mai pune, apoi, problema nivelului studiilor şi a a competenţei. Medicii, indiscutabil, petrec, pe băncile facultăţilor, cei mai mulţi ani, mai mulţi decât magistraţii. Unii dintre aceşti medici fac adevărate minuni în profesia lor, ceea ce magistraţilor nu prea le stă în putinţă asta. Ei pot, cel mult, doar să facă dreptate. În privinţa complexităţii activităţilor, atât profesorii, cât şi medicii îi întrec cu mult pe judecători, de pildă. Şi exemplele ar putea continua la nesfârşit.

O asemenea nedreptate, dincolo de frustrările fireşti pe care le induce, face şi un rău imens naţiei. Un popor cu profesori dezgustaţi şi cu medici nemulţumiţi este unul fără viitor. Sistemul de învăţământ şi cel de sănătate publică sunt vitale, mai ales atunci când vorbeşti despre modernizarea statului. Un stat cu adevărat modern, aşa cum sunt cele vest-europene, nu mizează pe subfinanţarea drastică a învăţământului şi nici nu periclitează sănătatea cetăţenilor, aşa cum se întâmplă, acum, în România.
Problema este extrem de gravă, ea nerezumându-se la veniturile acestor categorii sociale, şi vizând importanţa pe care statul o acordă anumitor profesii, de a căror bună exercitare depinde nivelul său general de civilizaţie.

Dacă această lege va trece de inexistentul nostru Parlament, va trebui s-o regretăm profund sau s-o schimbăm grabnic, într-o nouă guvernare. Nedreptăţile strigătoare la cer se vor întorce lesne împotriva noastră, a celor care am tolerat o mână de politicieni nevolnici, incapabili şi mult stricători.

Horaţiu Vlăsceanu