Eternităţi de o zi: România profund nostalgică

Iată că, la două decenii de la mişcările anticomuniste din decembrie 1989 şi de la împuşcarea cuplului prezidenţial Nicolae şi Elena Ceauşescu, românilor nici prin gând nu le trece să condamne modul în care a acţionat regimul de atunci, ba, dimpotrivă, se dovedesc a fi, cei mai mulţi – chiar şi dintre cei tineri – nişte nostalgici ai acelor timpuri.

O recentă cercetare sociologică scoate la iveală modul în care ne privim prezentul, comparativ cu trecutul de care am considerat să ne putem despărţi fără undă de regret. Respectivul studiu arată că, în compartaţie cu ceea ce au trăit în urmă cu douăzeci de ani, stăm mai rău la cele mai multe capitole – în ordine descrescătoare la: economie, respectarea legilor, moralitatea oamenilor politici, ordine publică, respect faţă de cetăţean, politică şi protecţie socială. Doar în privinţa relaţiilor internaţionale – paradoxal – părerile sunt împărţite, dar aparenţa îmbunătăţirii lor e legată exclusiv de admiterea României în NATO şi în Uniunea Europeană. Altfel, la capitolele menţiopnate mai sus, mai mult de jumătate dintre repondenţi consideră că ne aflăm pe o curbă descrescătoare, ceea ce este un veritabil semnal de alarmă pentru cei implicaţi în conducerea treburilor ţării.

Un alt răpuns care pune sub semnul întrebării raţiunile pentru care, cu atâta tam-tam (dar fără urmări vizibile), a fost condamnat comunismul în România este acela conform căruia cei mai mulţi dintre cei care au răspuns chestionarului consideră că trăiesc acum mai rău decât pe timpoul lui Ceauşescu.n fine, o majoritate copleşitoare – de peste 73 la sută – consideră că Nicolae şi Elena Ceauşescu n-ar fi trebuit să fie executaţi, aşa că foarte mulţi doresc să afle cu precizie ce s-a întâmplat, de fapt, în acele zile. O altă sursă de uimire este faptul că intervievaţii consideră, în proporţie considerabilă, că România s-a despărţit în mică măsură de de trecutul ei comunist. În fine, după ce remarcă faptul că niciunul dintre preşedeniţii posdecembrişti ai ţării n-au depus eforturi pentru aflarea adevărului în privinţa revoluţiei de acum 20 de ani, cetăţenii chestionaţi consideră că, dintre prezidenţiabilii momentului de faţă cei mai apropiaţi de valorile comunismului ar fi, în ordine, Corneliu Vadim Tudor, Mircea Geoană şi Traian Băsescu.

Iată, aşadar, că filmul evenimentelor de la ultimele alegeri pentru fotoliul de la Cotroceni se reia. După toate datele de ultimă oră, cei care ar intra în turul al doilea sunt Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Aşadar vom avea de ales – iar! – între doi comunişti. Şi pornind de la rezultatele cercetării despre care v-am vorbit, preferatul ar putea fi Mircea Geoană, mai apropiat de idealurile societăţii pe care am dărâmat-o nu demult decât Traian Băsescu.

Cine poartă vina pentru faptul că libertatea de mişcare sau de exprimare n-a reuşit – doar ea – să-i mulţumească pe compatrioţii noştri? Fără îndoială, toţi cei care au condus ţara până acum. Clasa politică, adică. Sistemul ticăloşit ei i se datorează, chiar dacă el este înfierat de unii dintre cei care fac parte din el. Românii nu se simt respectaţi de cei care-i conduc imoral, se simt în insecuritate şi, cel mai grav, trăiesc mai rău.

E binevenit, în plină campanie electorală, acest studiu. Poate că rezultatele lor îi vor face pe candidaţi să mai renunţe la discursurile populiste şi să fie mai puţin încrezători în ataşamentul ce le este arătat cu prilejul mitingurilor la care se strâng zeci de mii de oameni. Oameni care, în fond, nu-i preţuiesc, ci, mai curând, îi fac – în sinea lor – vinovaţi pentru ceea ce trăiesc acum.

Numai cu fluturarea tricolorului desupra mulţimilor îmbrăcate în culorile partidului nu faci mai bună viaţa oamenilor. Şi nici cu promisiunea că peste 15-20 de ani vor trăi bine, atunci când ei se aşteapă, de cinci ani încoace, să li se întâmple asta. Chiar şi cei care vântură acum aceste promisiuni s-ar putea să fie, până la îndeplinirea acestei frumoase speranţe, oale şi ulcele.

Sunt hotărât să votez, la cele două tururi de scrutin pe candidatul care va face promisiunile cele mai modeste şi mai puţine, ca semn al realismului său. Să nu ne îmbătăm, aşadar, cu apă rece, aşa cum n-o face, ştim prea bine, nici actualul şef al statului. Măcar în asta să ne fie model!

Horaţiu Vlăsceanu