CCR respinge sesizarea Gabrielei Firea. Președintele își păstrează imunitatea

Mălina Andrei, 13 noiembrie 2014, Ora 13:04

  • print
  • |
ccr-respinge-sesizarea-gabrielei-firea-presedintele-isi-pastreaza-imunitatea-44309-1.jpg

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea Gabrielei Firea privind imunitatea președintelui.

Șeful statului a spus într o emisiune că Firea, membră în Comisia Nana, mai bine ar sta în banca ei și s-ar ocupa de moșia soțului, că într-o zi s-ar putea să nu îl mai găsească acasă.

Președintele Curții Constituționale a României (CCR), Augustin Zegrean, a explicat joi că o decizie a judecătorilor constituționali cu privire la imunitatea șefului statului, o excepție pe această temă fiind ridicată de senatoarea PSD Gabriela Firea, are relevanță pentru următorii președinți ai României.

"Va avea relevanță pentru că nu se încheie lumea cu acest președinte. Vor mai fi președinți și de aici încolo", a afirmat Zegrean înainte de ședința în care, printre altele, se discută și excepția ridicată de Firea.

Zegrean a evitat să dea un răspuns despre limitele imunității, recomandând jurnaliștilor să caute în Constituție, "care dă răspuns la toate întrebările".

Președintele CCR a făcut trimitere la articolul 84 din Constituție când a fost întrebat dacă șeful statului nu are imunitate absolută.

Gabriela Firea a depus pe 16 aprilie o plângere penală în care îl acuză pe șeful statului de amenințare și șantaj în legătură cu declarațiile pe care acesta le-a făcut într-o emisiune televizată.

În data de 18 aprilie, Parchetul General a anunțat că a deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în legătură cu plângerea penală depusă Gabriela Firea împotriva lui Traian Băsescu, însă procurorii au dispus suspendarea anchetei, deoarece președintele se bucură de imunitate.

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
13:43
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou