DNA cere aviz pentru urmărirea penală a lui Cristian David

Mălina Andrei, 10 noiembrie 2014, Ora 15:24

  • print
  • |
dna-cere-aviz-pentru-urmarirea-penala-a-lui-cristian-david-44271-1.jpg

DNA cere aviz de la preşedinte pentru urmărirea penală a fostului ministru al Internelor Cristian David, pentru luare de mită şi spălare de bani, existând suspiciuni că ar fi primit 500.000 de euro pentru ca o persoană să primească titlul de proprietate asupra unui teren de 15 hectare din Buzău. David a declarat că nu a fost implicat în emiterea vreunui document privind dreptul de proprietate.

"Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie - doamna Laura Codruţa Kovesi a transmis procurorului general al PICCJ referatul întocmit de procurorii anticorupţie, în vederea sesizării Preşedintelui României pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de David Cristian, ministru al Internelor şi Reformei Administrative în perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi spălare de bani", arată DNA, într-un comunicat de presă transmis agenţiei MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, DNA a fost sesizată, în acest an, că fostul ministru Cristian David ar fi pretins, în 2007, iar la data de 1 februarie 2008 ar fi primit suma de 500.000 de euro, de la un denunţător, pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate, a titlului de proprietate asupra unui teren de 15 hectare aflat în intravilanul municipiului Buzău.

David susţine că nu a fost implicat în emiterea vreunui document privind dreptul de proprietate

"Nu am avut niciun fel de implicare în emiterea vreunui document legat de stabilirea dreptului de proprietate, în consecinţă, nu există nicio premisă de a fi pretins nimănui nimic. Sunt surprins de momentul ales de un denunţător care şi-a "amintit" tocmai acum pretinse fapte din 2007", afirmă Cristian David, într-o declaraţie transmisă agenţiei MEDIAFAX.

 

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
14:25
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou