Senatorul UDMR Tanczos Barna, URMĂRIT PENAL pentru abuz în serviciu. Prejudiciu de peste 3 milioane de euro

Mălina Andrei, 7 noiembrie 2014, Ora 13:37

  • print
  • |
senatorul-udmr-tanczos-barna-urmarit-penal-pentru-abuz-in-serviciu-prejudiciu-de-peste-3-milioane-de-euro-44220-1.jpg

Senatorul UDMR Tanczos Barna este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi fals intelectual în legătură cu retrocedarea unor terenuri ale Staţiunii de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa, prejudiciul produs acesteia fiind de aproape 16 milioane lei, potrivit DNA.

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) precizează că senatorul, care are calitatea de suspect, este urmărit pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (două acte materiale) şi fals intelectual în formă continuată (două acte materiale), faptele fiind comise în perioada când acesta era preşedinte al Agenţiei Domeniilor Statului (ADS).

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secția de combatere a corupției au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de senatorul Barna Tanczos la data faptelor președinte al Agenției Domeniilor Statului (ADS), sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (2 acte materiale) și fals intelectual în formă continuată (2 acte materiale).

În ordonanţa de efectuare a urmăririi penale se arată că, în cauză, există date şi indicii din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:

La data de 19.06.2006, Tanczos Barna (care deține în prezent calitatea de senator în Senatul României), în exercitarea atribuțiilor aferente funcției de președinte al Agenției Domeniilor Statului, cu complicitatea unor persoane, a semnat adresa nr.53690/2006, prin care informa Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 1, cu privire la faptul că, în urma măsurătorilor efectuate la S.C.D.P. Băneasa - locaţia Bucureşti, a rezultat o suprafaţă totală de 60,44 ha teren, din care 45,77 ha sunt disponibile în vederea retrocedării. Aceasta, fără ca suspectul Tanczos Barna să fi solicitat avizul sau opinia Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice sau S.C.D.P. Băneasa, singurele instituţii în măsură să stabilească suprafeţele de teren ce sunt indispensabile cercetării, conform prevederilor HG 1832/2005.

Ulterior, la data de 19.12.2006, Tanczos Barna a încheiat, fără a verifica legalitatea documentaţiei depuse, conform prevederilor legale, un protocol de predare - preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din locaţia Bucureşti, prin care preda suprafața de 2,8 hectare către Subcomisia de Fond Funciar a Sectorului 1.

În cuprinsul protocolului, în mod neadevărat se arată că suprafaţa predată se găseşte în domeniul privat al statului, deşi în realitate se afla în domeniul public, precum şi că nu se impunea acordarea de despăgubiri, neexistând nici un prejudiciu produs Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, cu toate că pe suprafeţele respective se aflau plantaţii pomicole destinate strict cercetării.

În urma acestor demersuri făcute cu încălcarea prevederilor legale, de către Tanczos Barna, în calitate de președinte al Agenției Domeniilor Statului, a fost emis, de către Comisia Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor a Municipiului București, un titlu de proprietate pe numele unei persoane ce nu a făcut dovada vechiului amplasament pe suprafețele de teren exploatate de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

Atestarea unor fapte neconforme realității de către Tanczos Barna, în calitate de președinte al Agenției Domeniilor Statului în cuprinsul adresei nr. 53690 din 19.06.2006, a facilitat de asemenea încheierea frauduloasă de către DRĂGAN DANIEL a şapte protocoale.

La data de 21.03.2014, în prezentul dosar, a fost începută urmărirea penală față de DRĂGAN DANIEL, fost președinte al Agenției Domeniilor Statului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru altul un folos necuvenit în formă continuată (7 acte materiale) și fals intelectual în formă continuată, (7 acte materiale)

Pentru formularea acestor acuzații s-a reţinut faptul că, în perioada 2007-2008, suspectul Drăgan Daniel, în calitate de președinte al Agenției Domeniilor Statului, fără a verifica legalitatea documentaţiei depuse,conform prevederilor legale, a încheiat un număr de 7 protocoale de predare - preluare a terenurilor cu destinaţie agricolă din Bucureşti, prin care a predat Subcomisiei de Fond Funciar a Sectorului 1 suprafața de 29,17 hectare aflate în administrarea Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa.

În cuprinsul acestor protocoale, în mod fals, se atestă că suprafaţa predată face parte din domeniul privat al statului, deşi în realitate se afla în domeniul public, precum şi că nu există prejudiciu sau despăgubiri ce ar trebui acordate Staţiunii de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, deşi pe suprafeţele respective se aflau plantaţii pomicole destinate strict cercetării.

Ca urmare a încălcării atribuțiilor de serviciu și a întocmirii frauduloase a acestor documente de către Drăgan Daniel, Tanczos Barna și de alte persoane, funcționari în cadrul Agenției Domeniilor Statului, Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa a suferit un prejudiciu evaluat la suma de 15.977.585 lei.

 

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
12:38
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou