Atac la emisiunea "Românii au talent", de la Pro Tv! Radu Herjeu: "Rușine celor care au folosit un copil de 7 ani. Rar am văzut ceva mai trist în 13 ani"

Anca Bratu, 26 ianuarie 2023, Ora 16:12

  • print
  • |
atac-la-emisiunea-romanii-au-talent-de-la-pro-tv-radu-herjeu-ru-ine-celor-care-au-folosit-un-copil-de-7-ani-rar-am-vazut-ceva-mai-trist-in-13-ani-47347-1.jpg

Radu Herjeu, fost membru CNA, a vorbit dur despre un moment de la Românii au talent. Este vorba despre câștigătorul primului Golden Buzz, Rareș Prisacariu, care la doar 7 ani a uimit publicul cu prestația și aptitudinile sale actoricești.

Iată comentariul lui Radu Herjeu:

"Aseară am citit câteva comentarii despre prestația unui băiețel la Românii au Talent, recompensată cu Golden Buzz. Am zis să văd și eu momentul, să nu comentez din auzite. Oau! Mai rar am văzut ceva mai trist în 13 ani ai spectacolului ăsta.

Rușine celor care au folosit un copil de 7 ani (care răspunde la întrebarea "de ce te cheamă x" cu "așa m-au botezat părinții") pentru a transmite un mesaj cu care nu doar că nu are nimic în comun, dar 99% îi este inaccesibil (ca limbaj, subiect, conjunctură, implicații). Și care, mai mult ca sigur, habar n-au ce înseamnă "silnicii".

Dar el, sunt convins, știe! Mult mai cringe decât alți copii care, pe aceeași scenă, la vârste apropiate, cântau cu patos despre pierderea iubirii vieții lor sau despre trădarea în dragoste", a scris Radu Herjeu, pe pagina sa de Facebook.

Rareș Prisacariu este din Botoșani, are șapte ani și studiază actoria la Școala de Artă Populară din Botoșani.

„Am venit cu gândurile lui Vlad Țepeș și aș vrea ca prin glasul meu să ajungă gândurile lui și la dumneavoastră", a zis Rareș, la începutul reprezentației.

„A trebuit să vină un copil să îi aducă cu picioarele pe pământ pe toți patrioții de ocazie. Vă spun cu mândrie că Rareș este președintele țării Românii au Talent", a spus Pavel Bartoș.

„Îi felicit pe cei care ți-au pus aceste valori ca puncte de reper. Mi se pare surprinzător din punct de vedere actoricesc faptul că tu poți să stai acolo, la 7 ani, să faci acele pauze, fără să fii deloc descoperit, să îți ții gândurile privindu-ne pe noi patru, oameni în toată firea. Important e să luptăm în continuare și să ne raportăm la aceleași valori de care ne vorbește și Vlad Țepeș", a completat Dragoș Bucur.

Cine este Rareș Prisacariu din Botoșani

"Mă numesc Rareș Andrei Prisacariu. Am împlinit 7 ani și vin din „Leagănul culturii", de la Botoșani. Vă invit pe toți cu mare drag la Botoșani pe meleagurile sfinte ale lui Mihai Eminescu, la Ipotești.

Până acum cred că am citit vreo 200 de cărți. Am citit foarte mult de mic și am învățat cât de important este cititul pentru că cititul te face din ce în ce mai înțelept.

Autorul meu preferat este Mihai Eminescu. L-am descoperit pe Mihai Eminescu prin genialitatea lui, prin poeziile lui, prin operele lui de artă. Pe mine mă emoționează foarte mult...cuvintele sunt la fel de actuale și pe vremea noastră. Oamenii nu își iubesc țara, Eminescu vrea să îi îndemne pe oameni să-și iubească țara. Acest îndemn este la fel de actual și în vremea noastră.

Toți oamenii să nu se mai prefacă că își iubesc țara. Eu sunt prea mic ca să judec oamenii. Dacă în țara noastră ar exista numai oameni înțelepți, atunci nu mai este de schimbat nimic. Investiția în educație este soluția.", a spus Rareș Prisăcariu, la audițiile "Românii au talent".

 

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
15:46
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou