Un angajat CFR i-a arătat penisul unei fetiţe de 10 ani

Radu Tudor, 7 decembrie 2013, Ora 19:22

  • print
  • |
un-angajat-cfr-i-a-aratat-penisul-unei-fetite-de-10-ani-36591-1.jpg

Un şef de manevră din Iaşi a fost trimis în judecată după ce a comis un gest obscen în tren, fiind acuzat de procurori de corupţie sexuală.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, fapta s-ar fi petrecut în perioada premergătoare Crăciunului de anul trecut. Pe 22 decembrie, familia victimei a venit la Iaşi, împreună cu o altă fiică de 12 ani, pentru a face cumpărăturile de Sărbători. Cei doi părinţi au ajuns la tren la orele după amiezei însă şi-au dat seama că au uitat să mai cumpere câteva lucruri. Au lăsat cele două fetiţe să stea în tren şi au mers înspre oraş. Victima de 10 ani a mers la un moment dat la toaletă, unde s-a întâlnit cu şeful de manevră Dumitru Băetu.

Potrivit procurorilor, acesta, "s-a descheiat la pantaloni, şi-a scos organul genital afară întrebând-o pe minoră dacă-i place după care a început să o mângâie în zona pieptului. Speriată de aceste gesturi, minora a fugit la sora sa căreia i-a relatat plângând tot ce se întâmplase, timp în care acestea s-au uitat înapoi înspre scările vagonului şi l-au văzut pe acel bărbat stând lângă scări şi privind înspre ele", se arată în rechizitoriu. Victima a mers repede către sora iar cele două au sunat părinţii pentru a le poveste cele întâmplate.

"Mama minorelor declară că a vorbit la telefon cu fata mai mare ce i-a relatat speriată cum că sora ei plânge deoarece atunci când a mers la toaleta din vagon a fost acostată de un bărbat care a pipăit-o în zonele intime, şi-a scos organul sexual din pantaloni vrând s-o oblige să-l atingă şi adresându-i întrebări obscene", se mai arată în documentul citat.

Dumitru Băetu nu a recunoscut fapta. El a declarat că, în ziua respectivă, în jurul orei 15.30, s-a urcat în garnitura trenului pentru a merge la toaletă. Acesta a precizat însă că a urinat fără a mai intra în grupul sanitar motivând acest lucru pe seama îmbrăcămintei groase şi a faptului că era întuneric.

"Învinuitul precizează că după ce s-a încheiat la pantaloni, a văzut ceva mişcându-se în partea de sus a vagonului etajat, dar nu poate preciza ce era în acel loc, după care a coborât din tren, a traversat liniile de cale ferată şi a mers la cabina cu vestiare apoi în staţia CFR Iaşi în vederea continuării atribuţiilor de serviciu", se mai arată în rechizitoriu.

 

 

EDITORIAL

La ce ne sunt utili pensionarii?

La ce ne sunt utili pensionarii?

  Să se înghesuie la casierie pentru a plăti facturile la cablu şi la curentul electric. Să se târască prin piaţă, de la o tarabă la alta, căutând cartofi ieftini. Să traverseze pe zebră fără să fie loviţi de vreo maşină, trăgând căruţul cu ceapă şi cartofi. Să îndure, muţi, reproşurilor copiilor pentru ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
07:48
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou