Enigme ale naturii: Cascada fără fund

Diana Ionescu, 24 ianuarie 2013, Ora 20:49

  • print
  • |
enigme-ale-naturii-cascada-fara-fund-29042-1.jpg

Cascada "Devil Kettle", din Minnesota (SUA), prezintă o curiozitate geografică unică în lume. Aceasta mai este supranumită şi "Cascada fără Fund", deoarece nimeni nu a aflat până acum unde se scurg apele misterioasei cascade.

Înainte de a-şi rostogoli apele sub formă de cascadă, răul Brule se împarte în două ramuri. Ramură din dreapta ajunge repede la prăpastie, se rostogoleşte în formă de cascadă şi, odată ajunsă jos, îşi continuă drumul, liniştită printre stânci.

Ramură din stânga îşi prăbuşeşte apele într-un gol, unde dispare fără ca cineva să poată stabili ce se întâmplă cu ele în continuare, arată Factroom.

Pe de o parte, investigarea golului nu este posibilă, întrucât vâltoarea apelor ar pune în pericol orice mijloc de cercetare s-ar încerca. Pe de altă parte, nu s-a găsit un loc unde să apară apele prăbuşite în gol. Ele dispar, ca şi cum le-a înghiţit pământul.

S-a vehiculat şi ideea că "le-a înghiţit pământul" la propriu, dar aceasta ar presupune că undeva, sub munte, în mii de ani de când curge râul, s-ar fi format un adevărat ocean.

S-a emis şi ideea ca apele pătrund în tuneluri subterane şi, prin ele, într-un lac. Totuşi, lacul respectiv nu a fost găsit.

Recent, s-a hotărât lansarea în apa raului a unei mari cantităţi de bile plutitoare, urmând ca populaţia întregii zone să urmărească eventuala apariţie a bilelor într-o altă apă din apropiere, sau de mai depărtare.

Până acum, nimeni n-a descoperit încă nicio bilă. Enigma îşi păstrează cu încăpăţânare secretul. Dar asta nu supăra pe nimeni: oare viaţa n-ar fi groaznic de monotonă fără enigme?

 

 

EDITORIAL

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.

Alegeri Giurgiu, anul de grație 2024.  Cred că demult nu am mai văzut un asemenea spectacol. Ieftin și lipsit de orice respect pentru alegători.  Un circ ieftin, dar cu locuri scumpe. În această atmosferă de târg de vechituri, nimeni nu are interes să explice cum vom trăi în următorii patru ani. Vedem cum costu ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
12:35
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou