Agresorul patronului de la NUBA a reușit să fugă din țară. „Cuțitarul” nu este cetățean român

Anca Bratu, 21 aprilie 2023, Ora 15:40

  • print
  • |
agresorul-patronului-de-la-nuba-a-reu-it-sa-fuga-din-tara-cutitarul-nu-este-cetatean-roman-47844-1.jpeg

Bărbatul suspectat că l-a înjunghiat pe unul dintre patronii celui mai mare lanț de cafenele și cluburi din România, Nuba, a fugit din țară, spun surse judiciare pentru GÂNDUL.

Poliția a reușit să-l identifice pe bărbatul suspectat de agresiune și au stabilit că este cetățean străin.

Agresorul l-a urmărit mai multe zile pe patronul de la NUBA, înainte de a-l înjunghia în zona dorsală. El a fugit din țară și acum este dat în urmărire.

Între timp, Poliția a publicat mai multe imagini cu individul

Poliția a făcut publice mai multe imagini în care apare bărbatul suspectat că l-a înjunghiat pe unul dintre patronii de la NUBA.

Cum a avut loc atacul

Potrivit unor surse judiciare, agresorul și-ar fi urmărit victima timp de mai multe zile, acesta așteptând momentul prielnic atacului. Joi, bărbatul se pare că a găsit ocazia propice, iar, atunci când patronul Nuba a ieșit din local însoțit de o doamnă, agresorul s-a ridicat de la masa unde stătea și l-a înjunghiat cu un cuțit în zona fesieră.

Se pare că agresorul a avut nevoie de curaj înainte de comiterea atacului, acesta consumând în localul respectiv două pahare de whiskey.

Bărbatul care l-a atacat cu un cuțit pe unul dintre patronii Nuba a fost surprins de camerele de supraveghere, fiind filmat chiar în momentul atacului. Agresorul se ridică liniștit de la masă, unde consumase două pahare de whisky, merge în urma victimei și, chiar înainte de a se năpusti asupra patronului, scoate cuțitul cu care îl lovește în zona fesieră.

Anunțul oficial al Poliției

„Joi, 20 aprilie 2023, în jurul orei 15.00, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Secția 1 au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, într-un local din Sectorul 1, a avut loc un conflict între două persoane.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul secției care au identificat un bărbat ce prezenta leziuni, fiind preluat de un echipaj medical care l-a transportat la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru identificarea și depistarea bărbatului bănuit de săvârșirea faptei, în vederea luării măsurilor legale", au transmis reprezentanții Poliției Capitalei.

 

 

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
06:36
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou