Alexandru Racu: O epavă tânără – Reflecții postelectorale

Ponta e mort. În mod normal, trebuia să câștige lejer aceste alegeri deoarece contracandidatul era, în mod clar, un candidat slab, nepregătit, și care, cam ca în Titanic Vals, nici nu lăsa impresia că-și dorea prea mult să ajungă la Cotroceni.

Ca să câștige, în această campanie, Ponta trebuia să nu mintă, să nu fure și să nu fie nesimțit. Atât. Dar se pare că nu se poate abține, întrucât, după cum știm, obișnuința este a doua natură (unii ar zice că singura).

Ah, și să nu-l supere pe Dumnezeu târându-L în manevrele sale politice. În concluzie, la o vârstă fragedă (pentru un candidat la funcția supremă în stat), Ponta a dovedit că este (alături de un PSD care e clar că fie se reformează radical, fie dispare) o epavă politică. Așa cum și-a legat o tinichea de coadă complet aiurea cu plagiatul, tot așa, a încercat să fure când putea să câștige corect. Și a pierdut.

În seara asta asistăm nu doar la înfrângerea lui Victor Ponta ci la falimentul generalizat al clasei politice românești. După ani de condamnări spectaculoase (Năstase, Fenechiu, Voiculescu), după cele 7,4 milioane de voturi care erau cât pe ce să-l îngroape pe Băsescu (menținut artificial în viață de intervenția instituțiilor internaționale), alegerea ca președinte a unui neamț, primar gospodar al unui orășel transilvan, dar care n-are nicio legătură cu noțiunea de om de stat, este nivelul zero al politicii românești, la care trebuia mai devreme sau mai târziu să se ajungă.

Am avut cea mai absurdă și mai mizerabilă campanie electorală din istoria postdecembristă, fără dezbateri în primul tur, cu o dezbatere la Realitatea TV care a semănat cu meciul Brazilia-Germania de la mondiale (doar că de data asta au pierdut pe teren propriu germanii și, cu toate acestea, în cele din urmă tot au câștigat titlul), cu o stângă care n-a putut să vină decât cu un plagiator, după ce a fost condusă de un asasin și de un pușcăriaș și cu o dreaptă redusă la lozinci obosite și lipsite de orice legătură cu realitatea, de gen "jos comunismul".

În aceste condiții, practica lui Ponta de a fura și a minți pe față, sfidarea românilor și terfelirea imaginii României în lume, în condițiile în care alternativa era reprezentată de "neamțu' care tace și face", au reușit să activeze, mult mai bine decât a putut s-o facă propaganda penibilă a intelectualilor nouăzeciști, atât reflexele pavloviene ale indivizilor care au o singură idee în cap, în speță "jos comunismul", cât și disperarea multor oameni normali care contemplau îngroziți cum dispare până și forma, spectrul unui drept, deja golit de conținut, ce fusese câștigat în '89. Sau, cum am spus deja, Ponta s-a bătut singur, umplând cu prostia și mizeria sa vidul dreptei românești.

Alexandru Racu

Sursa: voxpublica.realitatea.net