Alexis Tsipras cere Germaniei plata reparațiilor de pentru distrugerile din cel de-al Doilea Război Mondial

Mălina Andrei, 24 martie 2015, Ora 10:49

  • print
  • |
alexis-tsipras-cere-germaniei-plata-reparatiilor-de-pentru-distrugerile-din-cel-de-al-doilea-razboi-mondial-46061-1.jpg

După întâlnirea de la Berlin dintre premierul grec Alexis Tsipras şi cancelarul german Angela Merkel, guvenul de la Atena spune că va veni cu un nou set de reforme până luni, asta după ce planurile anterioare nu s-au dovedit credibile. În plus, Executivul grec se apropie tot mai mult de Rusia şi invocă repararea unor prejudicii din al Doilea Război Mondial.

Grecia va prezenta până în 30 martie lista propunerilor de reformă necesare pentru a obţine de la zona euro o nouă tranşă din pachetul de asistenţă financiară, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al Guvernului, Gabriel Sakellaridis, la postul de televiziune Mega TV, transmite Agerpres.

'Totul va fi realizat cel mai târziu luni (30 martie n.r.)', a afirmat Gabriel Sakellaridis. Acesta a adăugat că măsurile de reformă nu vor conţine măsuri de criză ci modificări structurale.

'Cred că au fost găsite puncte de convergenţă', a subliniat oficialul elen.

Luna trecută, Eurogrupul a decis să prelungească cu patru luni planul de ajutor financiar pentru Grecia, în anumite condiţii.

Grecia ar putea prezenta noi propuneri de reformare a economiei, în domenii precum pensiile şi impozitarea, atât timp cât ele au acelaşi efect ca actualele angajamente, a anunţat săptămâna trecută cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Noile propuneri vor fi analizate de instituţiile europene, a adăugat oficialul german.

Angela Merkel a refuzat să precizeze data la care ar putea fi furnizată noua tranşă din pachetul de asistenţă financiară pentru Grecia, reafirmând că decizia va depind de o evaluare pozitivă a propunerilor de reformă.

Capacitatea de finanţare a Greciei este limitată, pentru că nu poate împrumuta de pe pieţele de termen lung şi mediu, iar achitarea unei tranşe de împrumut în valoare de peste şapte miliarde de euro din partea creditorilor săi depinde de punerea în aplicare de reforme de către guvernul stângii radicale.

În prezent, datoria Greciei se situează la 315 miliarde de euro sau 176% din PIB, un nivel considerat nesustenabil de mulţi analişti şi care nu poate fi rambursat în totalitate.

 

 

 

EDITORIAL

Afacerea „incineratorul”

Afacerea „incineratorul”

  Afacerea „incineratorul” este o poveste urâtă, în spatele căreia se află interese mari, oameni im­portanți și, mai ales, bani. Mulți bani, pe care personaje lipsite de scrupule vor să-i facă pe sănătatea și chiar viața giur­giuvenilor. Noi am plecat pe firul ei, plecând de la prima locație &ici ...

STIRI RECENTE

FACEBOOK

ARHIVA

NEWSLETTER

Introduceti emailul dvs. mai jos pentru a primi ultimele stiri de pe site-ul Ziarulatac.ro

A.B.A. ACCOUNTING
11:38
BREAKING NEWS:

„Atac la persoană” atacă din nou